Proteste în Iran: Cel puțin 24 de manifestanți riscă să fie executați

0
Publicat:

Cel puţin 24 de protestatari iranieni riscă să fie executaţi pentru participarea la manifestațiile anti-regim, informează un cotidian local, potrivit DPA.

Proteste în Iran FOTO AFP

Cotidianul „Etemad” a publicat o listă întocmită de autorităţile judiciare acuzând 25 de demonstranţi că „au purtat un război împotriva lui Dumnezeu”, o acuzaţie ce implică pedeapsa cu moartea conform legii islamice.

Muzicianul rap Mohsen Shekari, care era şi el pe listă, a fost executat joi, acuzat că a agresat un agent de securitate cu o armă, incitând teroarea şi blocând un drum, precizează DPA, potrivit Agerpres.

Autorităţile judiciare au anunţat că urmează alte execuţii. Cu toate acestea, „Etemad”, un cotidian moderat, face apel la justiţie să revizuiască pedepsele cu moartea şi să evite alte execuţii.

Execuţia lui Shekari a atras condamnări puternice pe plan intern şi în străinătate. Cu toate acestea, liderii politici iranieni, inclusiv preşedintele Ebrahim Raisi, au descris execuţia ca un răspuns legitim la revoltele izbucnite pe 16 septembrie, după moartea tinerei Mahsa Amini la scurt timp după ce fusese arestată de poliția moravurilor.

Protestatarii au ameninţat că vor riposta, cu mesajul „Aşteptaţi răzbunarea noastră”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!