Profesiile a opt lideri politici înainte de a ocupa funcţii importante în stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii de stat ai diferitor ţări de pe mapamond nu au fost întotdeauna implicaţi în politică, profesiile acestora variind în funcţie de educaţia şi formarea personală, precum şi de înclinaţiile native.

Personalităţile politice prezentate în acest articol sunt lideri de stat care au avut, la prima vedere, profesii oarecum bizare pentru oameni care, ulterior, au ales calea politicii şi au ajuns să ocupe locuri importante.

1. Ivo Josipovic (compozitor)

Actualul preşedinte al Croaţiei, Ivo Josipovic, a fost ales în fruntea Executivului croat în 2010. Însă, înainte de aceasta importantă funcţie, Josipovic a fost compozitor.

2.Edi Rama (pictor)

Fost ministru al Culturii din Albania şi actual primar al capitalei Tirana, Edi Rama, a studiat la Ecole des Beaux Arts de Paris. Acesta şi-a continuat pentru mult timp cariera sa de pictor.

3. Gurbangulî Berdîmuhamedov (medic stomatolog)

Preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov al Turkmenistanului a venit la putere în 2006, moment în care i-a succedat lui Saparmurat Niiazov. Cu mult înainte de a fi luat în considerare pentru a prelua ştafeta Berdîmuhamedov a fost dentistului lui Niiazov.

4.Andry Rajoelina (DJ)

Fostul preşedinte al Madagascarului, Andry Rajoelina, a avut propriul post de radio la care lucra, înainte de a prelua puterea în 2009, în urma unei lovituri de stat organizată de Armată. Cu toate acestea, Rajoelina a fost îndepărtat de la conducerea Madagascarului la scurt timp.

5.Boiko Borisov (gardă de corp)

Fostul prim-ministru al Bulgariei, Boiko Borisov, a urmat de-a lungul carierei sale profesii precum instructor de karate, pompier sau gardă de corp. Pentru un timp, Borisov a fost garda de corp a fostului lider comunist Teodor Jivkov. În perioada 2009-2013, Borisov a fost prim-ministru al Guvernului de la Sofia.

6.Johanna Sigurdardottir (însoţitoare de zbor)

Prim-ministrul Islandei, Johanna Sigurdardottir, este una din cele mai controversate persoane implicate în politică. În momentul în care Sigurdardottir a fost aleasă în funcţia de lider al Executivului, aceasta era cel mai longeviv parlamentar al Islandei şi prima persoană aleasă într-o asemenea poziţie care recunoştea că este gay.

Cu toate acestea, Sigurdardottir nu s-a ocupat întotdeauna cu politica, aceasta fiind timp de aproape 30 de ani însoţitoare de zbor.

7.Silvio Berlusconi (cântăreţ)

Silvio Berlusconi este o personalitate arhiprezentă în spaţiul mediatic, fie că este forma de politică, afaceri, fotbal sau chestiuni mondene care au stârnit critici aspre din partea presei italiene. Este puţin ştiut faptul că în tinereţea sa, în perioada anilor 50-60, Berlusconi a fost cântăreţ pe vasele de croazieră.    

8.Michael D. Higgins (poet)

Preşedintele Irlandei, Michael D. Higgins, este o personalitate publică recunoscută şi pentru poeziile sale, cu toate că „gurile rele” au declarat că liderul de la Dublin ar putea fi „acuzat de crime împotriva literaturii”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort