Procesul liderilor mişcării Fraţii Musulmani a fost amânat până în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohamed Badie, ghidul suprem al Fraţiei Musulamane FOTO Reuters

Procesul liderilor mişcării Fraţii Musulmani, început duminică, a fost amânat până pe 29 octombrie, dat fiind că inculpaţii nu au fost aduşi în sală din raţiuni de securitate, anunţă surse judiciare, citate de AFP.

Liderul suprem, Mohamed Badie, şi adjuncţii acestuia, Khairat al-Shater şi Rashad Bayumi, în prezent încarceraţi, sunt acuzaţi de "instigare la uciderea" manifestanţilor.

Ei sunt judecaţi împreună cu alte 29 de persoane acuzate de implicare în violenţele din Egipt.

Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o "lovitură de stat militară", organizând proteste zilnic, bilanţul violenţelor fiind de mii de morţi.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie