Preşedintele suspendat al Coreei de Sud a fost inculpat pentru insurecție. Ce se întâmplă cu Yoon Suk Yeol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yoon Suk Yeol, preşedintele sud-coreean suspendat, vizat de o procedură de destituire după ce a încercat să impună legea marțială, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o „insurecţie”.

Yoon Suk Yeol a fost inculpat pentru insurecție Foto: Captură Video

Procurorii din Coreea de Sud au anunţat într-un comunicat că l-au „inculpat pe Yoon Suk Yeol (...) de acuzaţia că este conducătorul unei insurecţii”, potrivit AFP, citat de News.ro. Președintele suspendat rămâne în detenție.

Acesta a încercat, la data de 3 decembrie 2024, să decreteze legea marţială, o măsură care a durat doar şase ore înainte să fie respinsă de către deputaţi, după ce s-au reunit de urgenţă în Parlament.

Yoon Suk Yeol a fost suspendat la puţin timp după aceea, iar pe 15 ianuarie a fost arestat. Acesta a devenit primul lider de stat din Coreea de Sud care a fost arestat în timpul mandatului. Yoon se află în prezent la Centrul de Detenţie de la Seul.

El a refuzat să coopereze în ancheta penală cu privire la declararea legii marţiale, iar avocaţii săi au anunţat că anchetatorii nu au autoritate legală. Inculparea sa oficială înseamnă că poate fi ţinut după gratii până la proces, care urmează să aibă loc în şase luni. Inculparea sa era aşteptată după ce un tribunal a respins în două rânduri cererile procurorilor în vederea prelungirii unui mandat de arestare pe timpul anchetei.

În urma unei examinări profunde a probelor obţinute în cadrul anchetei, procurorii au conchis că este întru totul adecvat ca acuzatul să fie inculpat”, anunţă ei în comunicat.

Necesitatea menţinerii lui Yoon după gratii a fost justificată prin „riscul continuu al distrugerii de probe”, anunţă ei. Acuzaţia potrivit căreia a condus o insurecţie nu este acoperită de imunitatea prezidenţială, subliniază procurorii.

Yoon şi avocații săi au invocat, fără să prezinte probe în acest sens, pretinse fraude electorale şi un blocaj legislativ în Parlamentul controlat de opoziţie, pentru a justifica declararea legii marţiale.

Președintele suspendat urmează să fie audiat la Curtea Constituţională, care va decide dacă va confirma inculparea. În cazul în care Curtea se pronunţă împotriva sa, acesta va pierde preşedinţia, iar noi alegeri vor fi organizate în 60 de zile.

Yoon rămâne, pentru moment, şeful statului sud-coreean, în pofida detenţiei sale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie