Preşedintele Maduro, pregătit să recurgă la arme dacă se încearcă o lovitură de stat în Venezuela

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Maduro

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că va scoate în stradă „forţele armate, miliţiile şi clasa muncitoare“, dacă se va încerca o lovitură de stat pentru răsturnarea guvernului său, informează Agerpres, citând ziarul ABC.

„Dacă într-o zi veţi auzi că oligarhia a provocat haos în Venezuela şi guvernul a căzut, scenariu pe care îl respingem, poate că va fi începutul sfârşitului acestei oligarhii, iar revoluţia noastră paşnică şi democratică ar putea lua un alt caracter, ar căpăta un caracter armat“, a dat asigurări, sâmbătă, preşedintele venezuelean, într-o reuniune de ultimă oră.

Preşedintele a făcut aceste comentarii după o convorbire telefonică pe care a avut-o cu omologul său bolivian, Evo Morales. „Să ştie lumea întreagă că suntem decişi să facem totul, iar în faţa unei lovituri fasciste, vom aprofunda şi radicaliza această revoluţie până dincolo de limitele cunoscute azi, pe calea comunismului, şi vom scoate în stradă forţa armată, miliţiile şi clasa muncitoare“, a avertizat el.

Afirmaţiile lui Maduro au fost făcute în a patra zi de tulburări de stradă care au început la 12 februarie după ce o manifestaţie împotriva guvernului s-a soldat cu incidente violente. Miercuri, la Caracas, o manifestaţie a mii de studenţi şi militanţi ai opoziţiei, care protestau faţă de scumpirea nivelului de trai, a lipsei de securitate şi a penuriei din această ţară producătoare de petrol, a degenerat în violenţe în care trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite.

În timp ce procurorul republicii, Luisa Ortega Díaz, a denunţat posibila pregătire a unei lovituri de stat în Venezuela, fostul candidat la preşedinţie şi lider al opoziţiei, Henrique Capriles Radonski — guvernator al statului Miranda—, a anunţat convocarea unei ample concentrări împotriva violenţei. La o conferinţă de presă desfăşurată duminică, ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor (MinCI), Delcy Rodríguez, a insistat asupra teoriei conspiraţiei, în spatele căreia s-ar afla, în opinia sa, fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe.

Henrique Capriles a susţinut şi el o conferinţă de presă în care a calificat aceste afirmaţii drept ridicole. „Civilii nu dau lovituri de stat“, a subliniat el. Capriles a cerut şeful statului să dezarmeze grupurile paramilitare afiliate revoluţiei şi a cerut să nu fie incriminaţi studenţii care 'au motive să protesteze'. Anunţând că va avea loc un marş amplu împotriva violenţei, el a dat asigurări că va anunţa în curând locul şi data acestei manifestaţii.

Ziua de duminică a părut să instaleze un armistiţiu după patru zile de proteste organizate de studenţii care se opun guvernului „chavist“. Sâmbătă seara au avut loc confruntări violente în unele puncte ale capitalei Caracas. Pentru a treia seară consecutiv, efective ale Gărzii Naţionale Bolivariane au evacuat grupuri de manifestanţi de pe străzile laterale ale Pieţei Francia de Altamira. Ciocnirile au devenit violente şi s-au extins în cartierul vecin Chacao, unde au avut loc distrugeri ale unor clădiri guvernamentale şi sedii bancare. Studenţii au denunţat infiltrarea de agitatori cu misiunea de a genera violenţe.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie