Preşedintele Filipinelor ameninţă cu retragerea ţării sale din ONU. De ce este îngrijorată comunitatea internaţională şi de ce este furios Rodrigo Duterte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ameninţat duminică cu retragerea ţării sale din cadrul ONU, într-o izbucnire de furie faţă de criticile dure aduse campaniei sale în lupta împotriva drogurilor, în care ar fi fost asasinate sute de persoane, relatează The Associated Press şi DPA.

Duterte a ridiculizat Organizaţia Naţiunilor Unite ca inutilă şi a denunţat extrem de dur uciderea unor afroamericani de către poliţia americană, relatează agenţiile de presă AP şi DPA, citate de news.ro.

El s-a folosit de imaginea obsedantă a lui Omran, copilul scos plin de sânge dintre dărâmături în urma unui atac cu rachetă asupra unei clădiri din oraşul sirian Alep, pentru a denunţa incapacitatea ONU şi Statelor Unite de a opri asemenea conflicte sângeroase.

Vocalul şef de stat a deplâns faptul că el este criticat, în schimb, pentru moartea unor criminali.

Duterte a acuzat ONU şi experţi ai organizaţiei că se amestecă în afacerile interne ale Filipinelor, prin faptul că îndeamnă să se pună capăt unui val de asasinări ale unor presupuşi traficanţi de droguri de când a devenit preşedinte, pe 30 iunie, potrivit DPA.

„Nu vreau să vă insult, dar poate că va fi nevoie să ne despărţim de ONU“, a declarat el într-o conferinţă de presă la Davao (sud), un oraş al cărui primar a fost înainte să fie ales şef al statului.

El a denunţat un eşec al ONU în lupta împotriva foametei, terorismului şi războaielor din Siria şi Irak.

„Dacă voi, ONU, puteţi să spuneţi acum un lucru rău despre mine, eu pot să spun zece (despre voi)“, a declarat el. „Dacă v-aţi fi respectat mandatul, aţi fi oprit toate aceste războaie şi crime“, a adăugat el.

Peste 600 de presupuşi traficanţi de droguri au fost ucişi începând de la 30 iunie şi până în prezent, potrivit poliţiei. Presa locală şi asociaţii pentru apărarea drepturilor omului plasează acest bilanţ la 1.000 de morţi.

Raportoarea specială a ONU pentru execuţii extrajudiciare Agnes Callamard a îndemnat să se pună capăt „uciderii ilegale“ a unor persoane suspectate că sunt implicate în traficul de droguri şi l-a criticat pe Duterte că nu face suficient să se asigure că poliţia aplică legea.

Ea a anunţat că este pregătită să efectueze o vizită în Filipine pentru a evalua situaţia personal, însă Guvernul de la Manila i-a comunicat că nu este binevenită.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple