Video Preşedinta peruană Dina Boluarte refuză să demisioneze. Papa Francisc s-a rugat pentru încetarea violențelor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta peruană Dina Boluarte rămâne la conducerea ţării, în timp ce autorităţile au dat asigurări la sfârşitul săptămânii trecute că manifestaţiile sângeroase izbucnite după demiterea şi arestarea predecesorului său, în 7 decembrie, scad în intensitate, conform AFP.

Foto: Profimedia

„Din informaţiile pe care le avem rezultă că măsurile pe care le-am luat funcţionează (...) Violenţa persoanelor care au manifestat în stradă este în scădere", a declarat duminică, la televiziune, premierul Pedro Angulo.

„Ce ar rezolva demisia mea? Vom rămâne aici, fermi, până când Congresul va decide să avanseze alegerile (...) Rog să fie reconsiderat votul" de vineri, când parlamentul s-a pronunţat împotriva avansării alegerilor generale din 2026 în 2023, a pledat ea sâmbătă.

Într-un mesaj televizat, Dina Boluarte - vicepreşedintă a ţării până la demiterea lui Pedro Castillo - a deplâns manifestaţiile care au făcut cel puţin 19 morţi şi 569 răniţi, printre care minori.

Unele decese sunt legate de ciocnirile cu militarii autorizaţi să intervină pentru a menţine securitatea internă în cadrul instituirii stării de urgenţă pe o perioadă de 30 de zile.

Numai prin calm şi dialog sincer şi deschis vom putea lucra (...). Cum ne putem lupta între peruani, să dărâmăm instituţiile noastre, să blocăm drumurile?", s-a întrebat ea.

Preşedinta, din acelaşi partid radical de stânga ca şi Pedro Castillo, a explicat că, dacă forţele armate au ieşit în stradă, „a fost pentru a proteja“ cetăţenii, „deoarece situaţia scăpa de sub control". Ea a denunţat prezenţa unor „grupuri violente" organizate.

Papa Francis sa rugat pentru încetarea violențelor

Papa Francisc s-a rugat duminică în cursul Angelusului său din Piaţa Sf. Petru de la Vatican „pentru încetarea violenţelor din ţară şi pentru începerea dialogului cu scopul de a depăşi criza politică şi socială care loveşte populaţia".

Manifestanţii cer eliberarea lui Pedro Castillo, demisia Dinei Boluarte, dizolvarea parlamentului şi alegeri generale imediate. Protestele cele mai intense au avut loc în regiunea andină afectată de sărăcie din sudul ţării, unde revendicările de ordin social sunt de mult timp ignorate.

Dina Boluarte, originară din Apurimac, una dintre zonele de conflict, a ţinut o parte a mesajului în quechua, o limbă vorbită de o importantă parte andină a ţării.

Fostul președinte a încercat să dizolve parlamentul

Manifestaţiile au izbucnit după ce Pedro Castillo a încercat să dizolve parlamentul pe 7 decembrie şi să guverneze prin decrete.

Fost profesor de stânga provenit din mediul rural şi modest, el a fost arestat în timp ce încerca să ajungă la ambasada Mexicului pentru a cere azil.

Închis iniţial pentru şapte zile, justiţia a decis joi că va rămâne în închisoare timp de 18 luni, până în iunie 2024, pentru a fi inculpat de rebeliune.

El riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare, potrivit procurorului Alcides Diaz, însărcinat cu dosarul.

Aproximativ 200 de turişti blocaţi în celebra regiune Machu Picchu din cauza manifestaţiilor au putut fi evacuaţi sâmbătă, 17 decembrie.

La bordul unui tren, au ajuns în apropierea oraşului Piscacucho, în regiunea Cuzco (sud), unde o stâncă uriaşă bloca trecerea. De acolo, turiştii - printre care nord-americani şi europeni - au mers pe jos aproximativ doi kilometri pentru a se urca în autobuze către oraşul Cusco care are un aeroport internaţional.

Primarul satului de lângă Machu Picchu, Darwin Baca, a declarat pentru AFP că „5.000 de turişti" au rămas blocaţi la Cuzco. Aeroportul oraşului a fost redeschis vineri după-amiază.

Ministrul economiei, Alex Contreras, afirmase duminică mai devreme, la postul naţional de radio, că ţara este „pe drumul cel bun" pentru a atenua criza declanşată după demiterea preşedintelui Pedro Castillo.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare