Persoane înarmate au încercuit duminică Ministerul libian al Afacerilor Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane înarmate au încercuit clădirea Ministerului Afacerilor Externe din Tripoli, duminică, împiedicând funcţionarii să intre în birourile lor, potrivit unor jurnalişti ai AFP.

Protestatarii cer epurarea ministerului de oficiali şi ambasadori care au activat în perioada fostului regim al lui Muammar Gaddafi.

Un oficial al Ministerului Afacerilor Externe a deplâns metodele "extrem de ofensatoare", chiar dacă revendicările sunt "legitime", subliniind că acest lucru nu justifică "paralizarea activităţii întregului minister".

Potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului, aproximativ 30 de vehicule, între care mai multe dotate cu echipamente de apărare antaeriană, alături de zeci de persoane, au încercuit clădirea.

Analizată de Congresul General Naţional (CGN), cea mai înaltă autoritate publică din Libia, o lege privind excluderea politică a colaboratorilor fostului regim al lui Muammar Kadaffi, care riscă să afecteze numeroşi oficiali de rang înalt, provoacă rumori în cadrul clasei politice libiene.

Protestatarii au afirmat că vor urma acţiunea până ce vor obţine satisfacerea completă a revendicărilor lor, ameninţând să utilizeze această metodă şi în cazul altor ministere.

Excluderea politică este o obligaţie, apreciază unul dintre protestatari, declarând că oficialii fostului regim ocupă mai multe posturi cheie, îndeosebi în Ministerul Afacerilor Externe.

Recent, membrii CGN au fost încercuiţi timp de mai multe ore de către protestatari, care cereau adoptarea rapidă a legii. După încetarea asediului, coloana oficială a preşedintelui Congresului, Mohamed al-Megaryef, a fost ţinta focurilor de armă, fără însă ca acest eveniment să provoace victime.

Autorităţile libiene nu reuşesc să-şi asigure influenţa şi puterea în această ţară, în faţa numeroaselor miliţii înarmate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”