Percheziţie la societatea vinovată de producerea accidentului feroviar din Lac-Mégantic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
47 de persoane au murit în urma tragediei feroviare. FOTO: Reuters

Poliţia din Quebec a efectuat joi, 25 iulie, un raid la sediul societăţii canadiene Montreal, Maine & Atlantic (MMA), pentru căutarea de probe legate de accidentul feroviar din Lac-Mégantic, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 47 de persoane.

Aproximativ 15 persoane din cadrul Sûreté du Québec (n.r. - poliţia provincială) şi alţi parteneri au investigat în această dimineaţă sediul MMA pentru a aduna probe care pot susţine acuzaţiile de natură penală”, a declarat inspectorul Michel Forget în cadrul conferinţei de presă de joi după-amiază, citat de AFP.

Autorităţile din Quebec susţin că ar putea cere şi expertiza altor instituţii de ordine publică şi securitate, „fie din afara ţării, fie din Canada”, pentru efectuarea de noi percheziţii.

Reprezentanţii poliţiei canadiene au declarat imediat după accident că iau în considerare ipoteze unei „neglijenţe criminale”, arealul accidentului fiind considerat în continuare drept o „zonă roşie” în care nu este permis accesul altor persoane în afara celor care se ocupă de anchetă.

În noaptea accidentului, mecanicul trenului a oprit convoiul într-un sat din apropierea Lac- Mégantic şi a plecat înainte de sosirea înlocuitorului său. Trenul a început să se mişte uşor, iar în momentul în care ajuns într-o curbă s-a rostogolit şi a explodat.

Preşedintele Rail World, societatea care deţine MMA, Edward Burkhardt, precum şi mecanicul de locomotivă, Tom Harding, au fost interogaţi de poliţie. Anchetatorii de la Biroul Securităţii Transporturilor din Canada au afirmat că după părerea celor două persoane „forţa de frânare aplicată trenului a fost insuficientă pentru a-l opri din moment ce era într-o pantă de 1,2%”.

Reprezentanţii Primăriei din Lac-Mégantic au anunţat, de asemenea, că împreună cu avocaţii săi au acţionat în instanţă societatea MMA pentru plata aproximativ 4 milioane de dolari, în urma lucrărilor de decontaminare.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein