Pentru Putin, confruntarea Israelului cu Hamas este un cadou, iar pentru Biden - o pierdere serioasă

0
Publicat:

Biden va trebui să-și amintească un lucru. Ceea ce este bun pentru Netanyahu este bun pentru Putin și, prin urmare, este bun și pentru Trump.

Nu există nicio dovadă că președintele rus Vladimir Putin ar fi avut vreo legătură cu oribilul masacrul a 1.200 de civili israelieni de către Hamas anul trecut. Dar Rusia a fost principalul beneficiar. Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, ar trebui doar să ne întrebăm: cine va pierde? Din perspectivă geopolitică, răspunsul final este Joe Biden. Pe măsură ce forțele israeliene avansează în enclava Rafah din Gaza, situația se va înrăutăți, relatează Financial Times.

După cum a vrut soarta, conflictul armat dintre Israel și militanții palestinieni conduși de Hamas a izbucnit pe 7 octombrie, de ziua lui Putin. Instabilitatea geopolitică care a apărut de atunci favorizează Rusia.

Acum este mai ușor pentru Putin să înfățișeze „ordinea internațională liberală” a lui Biden ca pe o coajă goală. Biden a precizat că va sprijini Israelul până la capăt dacă Curtea Penală Internațională va aduce acuzații împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu și a colegilor săi. În schimb, președintele SUA sprijină CPI care îl acuză Putin pentru crimele de război din Ucraina.

Ironia este că, până pe 7 octombrie, Putin și Netanyahu au văzut unul în celălalt un lider puternic care ar face tot posibilul pentru a păstra puterea. Fiecare dintre ei a împărtășit un dispreț față de liberalii americani și de democrații în general. Cu toate acestea, după invadarea Ucrainei din 2022, și mai ales după 7 octombrie, Rusia a întors spatele Israelului și a pariat pe Iran, principalul inamic al Israelului.

„Orice este rău pentru Biden este bun pentru Putin. Deoarece el este singurul apărător al ordinii internaționale bazate pe reguli în alegerile prezidențiale din 2024, o victorie a lui Biden va fi o veste proastă pentru Moscova. După cum a spus Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, al doilea mandat al lui Biden va permite Ucrainei să lanseze în 2025 o contraofensivă pe teritoriul ocupat de ruși”, scrie Financial Times.

În același timp, Biden va trebui să-și amintească un lucru. Ceea ce este bun pentru Netanyahu este bun pentru Putin și, prin urmare, este bun și pentru Trump.

Joe Biden a avertizat că "nu va livra" anumite arme Israelului

Joe Biden a avertizat miercuri, pentru prima dată, că "nu va livra" anumite arme Israelului, al cărui principal susţinător militar sunt SUA, în special "obuze de artilerie", în cazul unei ofensive majore la Rafah.

Este prima dată când preşedintele american pune în mod public condiţii pentru sprijinul militar american acordat Israelului.

"Dacă intră în Rafah, nu le voi livra armele care au fost întotdeauna folosite (...) împotriva oraşelor", a declarat preşedintele democrat, în vârstă de 81 de ani, într-un interviu pentru CNN.

"Nu vom livra armele şi obuzele de artilerie care au fost folosite" până acum, a reafirmat Joe Biden.

Întrebat despre decizia SUA de săptămâna trecută de a suspenda livrarea unui transport de bombe, el a comentat: "Civili au fost ucişi în Gaza din cauza acestor bombe americane"."Este rău", a adăugat el.

Cu toate acestea, Biden a a dat asigurări că Statele Unite vor continua să "se asigure că Israelul este protejat de Iron Dome ", scutul de apărare antiaeriană.

Întrebat despre operaţiunea militară pe care Israelul a lansat-o deja la Rafah, localitate din sudul Fâşiei Gaza unde s-au refugiat peste un milion de palestinieni, Joe Biden a spus că nu a afectat "centrele cu populaţie" sugerând, prin urmare, că aceasta nu este o ofensivă majoră care necesită o reacţie din partea sa.

"Le-am spus lui Bibi (prim-ministrul Benjamin Netanyahu, n.red.) şi cabinetului de război că nu vor avea sprijinul nostru dacă intră cu adevărat în centrele cu populaţie", a subliniat preşedintele american.

"Nu ne distanţăm de securitatea Israelului, ne distanţăm de capacitatea Israelului de a duce război în aceste zone", a precizat el.

Marţi, un înalt responsabil american a indicat, sub protecţia anonimatului, că Statele Unite au suspendat livrarea unei încărcături de bombe săptămâna trecută după ce Israelul nu a răspuns "îngrijorărilor" Washingtonului privind ofensiva anunţată de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.

Armata israeliană le-a cerut luni locuitorilor din partea de est a oraşului Rafah să părăsească zona, stârnind temeri că atacul la sol cu care Israelul ameninţă de câteva luni se va produce în sfârşit. Potrivit estimărilor UNRWA (Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni), în fiecare oră în medie 200 de palestinieni părăsesc oraşul Rafah în urma ordinului de evacuare dat de Israel, notează dpa.

În Rafah se adăpostesc până la 1,5 milioane de palestinieni strămutaţi din alte zone ale enclavei.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG