Parlamentul Turciei a autorizat intervenţia militară în Libia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislativul Turciei a adoptat joi cu o majoritate de voturi un proiect de lege care autorizează  intervenţia militară a forţelor armate turceşti în conflictul din Libia.

Proiectul a fost înaintat legislativului luni, iar în favoarea lui au votat deputaţii Partidului Justiţiei şi Dezvoltării şi naţionaliştii de la Partidul pentru Renaşterea Naţională. Împotriva iniţiativei s-au pronunţat deputaţii Partidului Popular Republican şi Partidului Bun, Partidul Fericirii (Saadet) şi formaţiunea pro-kurdă Partidul Democraţia Popoarelor. Documentul a fost adoptat cu 325 de voturi pro şi 184 – contra.

Anterior, presa a anunţat că guvernul unităţii naţionale al Libiei a solicitat oficial Turciei ajutor militar în contextul înaintării Armatei Naţionale Libiene, conduse de mareşalul Khalifa Belqasim Haftar, spre capitala libiană. Se menţionează că este vorba de o susţinere militară “aeriană, terestră şi maritimă” pentru respingerea ofensivei.

Pe 12 decembrie Haftar anunţase lansarea unei bătălii decisive şi o ofensivă asupra Tripoli, care se află sub controlul guvernului unităţii naţionale, în frunte cu Fayez al-Sarraj, susţinut de comunitatea internaţională. Presa libiană informează despre ciocnirile între forţele lui Haftar şi cele ale guvernului de la Tripoli în apropierea capitalei. Ofensiva spre Tripole a fost lansat în aprilie, însă fără mare succes: fiecare din părţi continuă să-şi menţină poziţiile, făcând un schimb de focuri de artilerie şi atacuri aeriene.

După debarcarea şi asasinarea liderului libian Muammar al-Gaddafi în 2011, Libia a încetat să mai funcţioneze ca un stat unitar. Acum în ţară există o dualitate a puterii. În Est conduce parlamentul ales de popor, iar în Vest – în capitala Tripoli, conduce un guvern susţinut de ONU şi UE. Autorităţile din partea de Est acţionează separat de Tripoli şi colaborează cu Armata Naţională Libiană.

În octombrie 2014 parlamentul Turciei a autorizat utilizarea forţelor armate în Irak şi Siria. Mandatul intervenţiei militare a fost emis pentru un an, după care în 2015-2019 acest a fost prelungit cu un an.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța