Pakistan: trei morţi în urma exploziei unei bombe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bombă a explodat sâmbătă pe o stradă din zona comercială a oraşului Lahore, cel puţin trei persoane fiind ucise, iar alte câteva zeci rănite, potrivit surselor oficiale.

Atentatul s-a produs într-un moment în care numeroase persoane se aflau la cumpărături înainte de începutul lunii Ramadanului, perioadă de post pentru musulmani.

Bomba a fost „aparent plasată undeva pe stradă”, a menţionat o sursă din cadrul forţelor de ordine, citată de France Presse.

Trei persoane au murit pe loc şi cel puţin alte 38 au fost rănite şi transportate în mai multe spitale din oraş”, a precizat o sursă medicală.

În ultimele luni, Lahore a fost ferit de valul de atentate ce s-a abătut asupra celorlalte mari oraşe din Pakistan, confruntate frecvent cu violenţe de ordin religios sau etnic.

Atentatele din această ţară sunt în general atribuite fundamentaliştilor talibani care reproşează autorităţilor de la Islamabad că se conformează politicii americane în regiune.

În Pakistan, talibanii sunt acuzaţi de comiterea a sute de atentate ce s-au soldat cu peste 6.000 de morţi în ultimii şase ani.
 

Mai multe pentru tine:
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți