ONU, informaţii alarmante despre situaţia din Myanmar: Circa 150 de manifestanţi anti-puci ucişi şi sute de dispariţii forţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Sute de persoane au fost date dispărute în Myanmar după lovitura de stat militară de la 1 februarie prin care Aung San Suu Kyi a fost înlăturată de la putere, iar cel puţin 149 de persoane au fost ucise în reprimarea unor manifestaţii împotriva juntei birmane, trage marţi ONU un semnal de alarmă, relatează AFP.

”Sute de persoane care au fost reţinute ilegal sunt date în continuare dispărute, fără ca autorităţile militare să recunoască acest lucru, ceea ce este echivalentul unor dispariţii forţate”, denunţă o purtătoare de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Ravina Shamdasani.

”Este tot mai dificil să se confirme informaţiile, mai ales după impunerea legii marţiale într-un anumit număr de municipalităţi, la Yangon şi Mandalay şi în împrejurimi”, deoarece ”comunicaţiile au fost blocate de către stat în anumite cartiere, în care persoane au fost ucise sau deplasate”, denunţă ea.

”Cu toate acestea, noi am reuşit să confirmăm că cel puţin 149 de persoane au fost private în mod arbitrar de viaţă, începând de la 1 februarie”, a anunţat ea într-o conferinţă de presă, la Geneva.

Ravina Shamdasani a anunţat că 11 persoane au fost ucise luni, 39 duminică şi 18 sâmbătă.

Bilanţul a crescut puternic în aceste trei zile, iar junta birmană pare mai hotărâtă ca niciodată să să reprime contestarea, sfidând un val de condamnări internaţionale.

”Suntem profund tulburaţi de faptul că reprimarea continuă să se intensifice şi îndemnăm din nou militarii să înceteze să ucidă şi aresteze manifestanţi”, declarăpurtătoarea de cuvânt.

”Cel puţin cinci persoane au murit în tmpul detenţiei în ultimele săptămâni, iar corpurile a cel puţin două victime prezentau semne de abuzuri fizice grave, care arată că au fost torturate”, a precizat ea.

Arestări şi încarcerări contină să aibă loc în întreaga ţară, iar peste 2.084 de persoane sunt în continuare ”deţinute în mod arbitrar”, potrivit OHCHR.

Cel puţin 37 de jurnalişti au fost arestaţi, iar 19 dintre ei se află în continuare în detenţie arbitrară, potrivit aceleiaşi surse.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie