OMS avertizează că SARS-CoV-2 „circulă liber” şi îndeamnă guvernele să reintroducă obligativitatea purtării măştii de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că noul coronavirus „circulă liber” şi numărul deceselor la nivel mondial este inacceptabil de mare. Şeful OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, spune că subvariantele Omicron continuă să conducă la noi cazuri, spitalizări şi decese în întreaga lume, şi a îndemnat guvernele să reintroducă măsurile de protecţie, precum obligativitatea purtării măştii.

În timp ce numeroase ţări dezvoltate au renunţat aproape complet la restricţiile privind coronavirusul, ca urmare a succesului campaniilor de vaccinare, directorul general al organizaţiei a subliniat că pandemia „nu este nici pe departe încheiată", conform Sky News.

Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că subvariantele Omicron continuă să genereze noi valuri de îmbolnăviri, spitalizări şi decese în întreaga lume. 

Pe fondul creşterii numărului cazurilor de COVID şi al numărului de spitalizări, şeful OMS a îndemnat guvernele să reintroducă măsurile de protecţie precum purtarea măştii sanitare, aerisirea încăperilor şi protocoalele de testare şi tratament”.

„Sunt îngrijorat de faptul că numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească - punând o presiune suplimentară asupra sistemelor de sănătate şi a lucrătorilor din domeniul sănătăţii, care sunt încorsetaţi. Sunt, de asemenea, îngrijorat de tendinţa de creştere a numărului de decese", a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

   

Printre variantele şi subvariantele urmărite de OMS se numără BA.2.75 care a fost descoperită pentru prima dată în India în luna mai. 

Oamenii de ştiinţă spun că varianta se poate răspândi rapid şi poate să ocolească imunitatea de la vaccinuri şi infecţiile anterioare.

Dr. Ghebreyesus a subliniat mai multe „provocări interconectate” cu care se confruntă acum răspunsul global la coronavirus, inclusiv subvariantele Omicron şi testele reduse.

Acesta a adăugat că: „există o deconectare majoră în percepţia riscului COVID-19 între comunităţile ştiinţifice, liderii politici şi publicul larg. Aceasta este o provocare dublă de a comunica riscul şi de a construi încrederea comunităţii în instrumentele de sănătate şi măsurile sociale de sănătate publică, cum ar fi purtarea măştii, distanţarea şi aerisirea încăperilor.

„Noile valuri ale virusului demonstrează din nou că pandemia nu s-a încheiat nici pe departe”.

El a îndemnat guvernele lumii să-şi revizuiască şi să îşi ajusteze în mod regulat planurile de răspuns la COVID-19 în funcţie de situaţie.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort