“Occupy Wall Street” – o lună de existenţă şi 300.000 de dolari în cont

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, mişcarea "Occupy Wall Street" din SUA a împlinit o lună. Demonstraţiile ce s-au născut în Zuccotti Park din Manhattan continuă să sporească în număr şi forţă mediatică, dar şi financiară.

Până acum, mişcarea a reuşit să strângă, prin intermediul site-ului său şi de la donatorii care trec prin parcurile unde campează "Indignaţii", nu mai puţin de 300.000 de dolari. Banii au fost depozitaţi la Amalgamated Bank, banca ce se autoproclamă "singura bancă deţinută sută la sută de sindicate".

Demonstranţii faţă de lăcomia băncilor şi a marilor corporaţii au avut şi experienţe mai puţin plăcute cu poliţia pe parcursul weekendului (sâmbăta "indignaţilor" a fost marcată în întreaga lume). Peste 170 de persoane au fost arestate duminică, la Chicago, pentru că au refuzat să-şi strângă corturile ridicate în parcul din oraş - Grant. Alte zeci au fost arestaţi şi în alte oraşe mari din SUA - din New York şi până în statul Arizona, relatează USA Today.
"Dacă vrem o schimbare revoluţionară în această ţară. trebuie să facem acelşi lucru pe care oamenii îl fac în Tunisia şi în Egipt", spune Bruce Wright, din St. Petersburg, care a ajutat la organizarea protestelor din Freedom Plaza, Washington.
Preşedintele Barack Obama a încercat să îşi apropie mişcarea şi să puncteze la capitolul imagine. Duminică, el a făcut o aluzie la Martin Luther King, explicând că el "şi-ar dori să ne luăm la trântă cu excesele Wall Street-ului, dar fără a-i demoniza pe cei care muncesc acolo".

Mai multe pentru tine:
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”