O tânără de 25 de ani care și-a lăsat arma nesupravegheată a declanșat o tragedie: un băiat de 7 ani a fost împușcat de unul de 4 ani

0
Publicat:

O femeie din Kansas a fost condamnată la închisoare după ce un copil de 4 ani i-a găsit arma și a împușcat mortal un băiețel de 7 ani. Incidentul s-a produs în timp ce ea consuma tequila cu prietenii în parcarea din fața casei.

Femeia a recunoscut că toată ziua consumase alcool. FOTO: Sedgwick County Jail

Săptămâna trecută, Tasha Dillard, o tânără de 25 de ani din Kansas, a fost condamnată la trei ani şi o lună de închisoare, fiind condamnată pentru şase capete de acuzare, după ce un băieţel în vârstă de 7 ani a fost împuşcat de un altul de doar 4 ani, cu pistolul său, lăsat încărcat şi la vedere.

Cum s-a întâmplat tragedia

Incidentul s-a petrecut în primăvara acestui an, chiar în apartamentul Tashei Dillard, în timp ce ea, împreună cu mai mulți prieteni, printre care şi mama băiatului ucis, bea tequila în parcarea din fața locuinței, în timp ce mai mulți copii, printre care Gunter, băiețelul care a fost ucis, se aflau în interior, nesupravegheați.

 „Dillard a declarat poliției că organiza o mică petrecere pentru prieteni, când adulții au ieșit în parcare pentru a continua să bea şi că şi-a petrecut cea mai mare parte a zilei consumând alcool”, a relatat The Wichita Eagle.

La un moment dat, un copil de 4 ani a descoperit o armă încărcată, lăsată nesupravegheată pe blatul din bucătărie în poșeta Tashei Dillard și l-a împușcat accidental pe Gunter în piept. Copilul de 7 ani a fost transportat la spital, dar a murit ulterior din cauza rănilor.

Potrivit unor surse juridice citate de presa locală, copiii care au fost martori la incident au povestit că ceva mai devreme se jucaseră cu o armă de jucărie, portocalie, și că pozaseră cu arma adevărată crezând că este tot o jucărie.

Inițial, tânăra de 25 de ani a susținut că nu deținea arme de foc și că nu avea arme în casă, însă mi mulţi martori, inclusiv o femeie prezentă la petrecerea din parcare, au declarat că știau că Tasha Dillard cumpărase arma cu câteva săptămâni înainte.

În cele din urmă, ea a recunoscut că este arma ei, dar a declarat că era ascunsă bine, „în spatele poșetei sale”.

În acest context, unul dintre prietenii ei a posvestit că inclusiv el se filmase cu arma, pentru a „arăta cool” pe rețelele sociale, fără să prevadă consecințele tragice.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani