Niger: Conducerea militară afirmă că Mohamed Bozoum a „încercat să evadeze"

0
Publicat:

Regimul militar aflat la putere în Niger printr-o lovitură de stat la sfârșitul lui iulie a afirmat că președintele destituit Mohamed Bazoum, ținut prizonier încă de la puci, „a încercat să evadeze" fără succes, notează AFP, scrie Agerpres.

Niger FOTO: Shutterstock

Joi, „în jurul orei 3 dimineaţa, preşedintele destituit Mohamed Bazoum însoţit de familia sa, cei doi bucătari ai săi şi două elemente de securitate au încercat să evadeze din locul de detenţie", a declarat purtătorul de cuvânt al autorităților nigeriene, colonelul-maior Amadou Abdramane, la televiziunea naţională.

Acesta a precizat că acestă tentativă a „eşuat" şi că „principalii autori şi unii dintre complicii acestora" au fost arestaţi.

Potrivit colonelului Abdramane, planul de evadare al lui Mohamed Bazoum urmărea să-l ducă „la o ascunzătoare de la periferia Niamey", înainte de a lua „elicoptere aparţinând unei puteri străine" spre Nigeria.

Denunțând „atitudinea iresponsabilă" a lui Bazoum, Abdramane nu a precizat unde se afla preşedintele destituit.

Acesta din urmă a refuzat să demisioneze după lovitura de stat din 26 iulie și era ținut prizonier în reședința sa din palatal prezidențial împreună cu soția sa, Haziza, și fiul său Salem.

Pe 18 septembrie, acesta a sesizat justiția vest-africană pentru a solicita eliberarea sa și restabilirea ordinii constituționale în Niger.

Multe țări și organizații continuă să ceară eliberarea lui, dar regimul military aflat la putere rămâne inflexibil pentru moment.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani