Nicolas Maduro a câştigat încă un mandat ca preşedinte al Venezuelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Maduro

Nicolas Maduro a câştigat încă un mandat de şase ani ca preşedinte al Venezuelei în urma unui scrutin marcat de boicotul opoziţiei şi de fraude, anunţă BBC.

După numărarea a peste 90% din voturi, Maduro, în vârstă de 55 de ani a obţinut 67.7% din voturi, adică 5,8 milioane, a anunţat şefui Consiliului Electoral Naţional,Tibisay Lucena. Falcón a obţinut 21.2% - 1.8 milioane de voturi.

Pe fondul problemelor privind alimentele generat ede grava criză economică, doar 46% din electorat a venit la urne.

Principalul candidat al opoziţiei Henri Falcón, a contestat rezultatul  la puţin timp de la închiderea urnelor. 

"Nu recunoaştem acest proces electoral ca fiind valid. Trebuie organizate noi alegeri în Venezuela", a declarat el.

"M-au subestimat", a declarat Maduro în faţa susţinătorilor săi adunaţi în faţa palatului prezidenţial din Caracas.

Falcon  a exprimat suspiciuni legate de falsificarea votului în favoarea lui Maduro.

Oficialii guvernamentali au susţinut că alegerile au fost "libere şi corecte", dar cea mai mare parte a opoziţiei s-a asociat boicotului faţă de scrutin.

Administraţia americană a anunţat deja că nu va recunoaşte rezultatul scrutinului. Într-o postare pe Twitter înaintea votului misiunea SUA la ONU a numit procesul electoral ca fiind "o insultă la adresa democraţiei".

Mai multe pentru tine:
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare