Nave de război chineze şi taiwaneze au efectuat manevre militare fără precendent în jurul strâmtorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Navele de război chineze şi taiwaneze s-au jucat de-a „şoarecele şi pisica” pe mare, duminică, înainte de încheierea programată a patru zile de exerciţii militare chineze fără precedent, lansate ca reacţie la o vizită în Taiwan a lui Nancy Pelosi, scrie Reuters.

Armata chineză a lansat cele mai importante exerciţii militare din istoria sa, trimiţând avioane de vânătoare, nave de război şi rachete balistice în ceea ce analiştii consideră drept o simulare a blocării şi invadării Taiwanului, comentează la rândul său AFP., relatează Agerpres.

Aceste exerciţii militare ar trebui să se încheie duminică la prânz. Totuşi, Beijingul a anunţat că noi exerciţii „cu tiruri cu muniţie reală" ar urma să se desfăşoare până pe 15 august în Marea Galbenă, care desparte China de Peninsula Coreeană.

Autorităţile taiwaneze au înregistrat până sâmbătă ora locală 17:00 (09:00 GMT) „20 de avioane comuniste şi 14 nave efectuând exerciţii comune aer-mare în jurul Taiwanului", potrivit Ministerului Apărării de la Taipei.

Instituţia precizează că cel puţin14 dintre ele au trecut de linia mediană din strâmtoar şi au forţat Taipei să ridice de la sol avioane de patrulare pentru a le respinge.

Armata chineză a declarat sâmbătă că efectuează exerciţii maritime şi aeriene comune la nord, sud-vest şi est de Taiwan, cu scopul de a-şi testa capacităţile de atac terestru şi de asalt maritim.

Ministerul Apărării taiwanez a declarat că exerciţiile sunt „considerate o simulare de atac împotriva insulei principale a Taiwanului".

Armata a chineză a publicat sâmbătă o fotografie luată - potrivit ei - de pe una din navele sale militare, în care se vede un vas al marinei taiwaneze la doar câteva sute de metri de aceasta, astfel încercând să dovedească cât de mult s-a apropiat de Taiwan.

În plus, China a postat şi o înregistrare video în care un pilot al unui avion de vânătoare arată din cabina sa - în plin zbor - litoralul şi munţii Taiwanului.

Potrivit televiziunii publice chineze CCTV, rachete au survolat Taiwanul în cursul săptămânii în timpul exerciţiilor din jurul insulei, ceea ce ar constitui o premieră.

Taipei nu a încetat să condamne aceste manevre în ultimele zile, criticându-şi "vecinul răuvoitor" şi invitând Beijingul sâmbătă "să oprească imediat creşterea tensiunii şi desfăşurarea de acţiuni provocatoare care urmăresc să intimideze poporul taiwanez".

Mai mulţi experţi au explicat pentru AFP că aceste exerciţii servesc drept avertisment: de acum înainte armata chineză pare în măsură să efectueze o blocadă totală a insulei, împiedicând în acelaşi timp forţele americane să-i vină în ajutor.

"În unele domenii capacităţile sale s-ar putea chiar să le depăşească pe cele ale SUA", susţine Grant Newsham, ex-ofiţer al marinei americane şi cercetător la Japan Forum for Strategic Studies, conform agenţiei franceze de presă.

"Dacă o (viitoare) bătălie s-ar limita la o zonă chiar din jurul Taiwanului, atunci marina chineză va fi un adversar puternic. Şi dacă americanii şi japonezii nu intervin, lucrurile vor fi foarte dificile pentru Taiwan".

Amploarea manevrelor şi decizia Beijingului de a se retrage din dialogurile bilaterale cruciale asupra climatului şi apărării au declanşat un val de condamnări din partea SUA şi a aliaţilor acestora.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat sâmbătă la Manila că SUA sunt "hotărâte să acţioneze în mod responsabil" pentru a evita o criză după "disproporţia totală", potrivit lui, a reacţiei chineze.

China nu trebuie să ia "ostatice" discuţiile asupra unor probleme precum schimbarea climatică pentru că prin aceasta "nu pedepseşte SUA, ci lumea întreagă", a adăugat el. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică