Mai mulţi membri ai Gărzii Naţionale din Venezuela au fost arestaţi într-un scandal legat de transportul cocainei în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei membri ai Gărzii Naţionale din Venezuela au fost arestaţi luni fiind suspectaţi de implicare în contrabanda cu cocaină descoperită într-un avion al Air France în zborul de la Caracas la Paris.

Poliţia de frontieră franceză au descoperit 1,3 de tone de cocaină în 31 de valize într-un zbor care sosea de la Caracas. Confiscarea a fost una cele mai mari realizate pe teritoriul francez.

Ministrul venezuelean de Interne, Miguel Rodriguez, a declarat că aşteaptă realizarea mai multor arestări în zilele următoare. Ministrul sud-american a declarat că doi sergenţi ai Gărzi Naţionale şi un locotenent de la unitatea anti-drog au fost reţinuţi duminică, fiind consideraţi drept parte a anchetei.

Drogurile au fost ascunse în valize în zborul care a aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris pe 11 septembrie, dar detaliile nu au fost date publicităţii datorită unor „motive operaţionale”, au declarat autorităţile francezi.

Air France a declarat că investighează dacă a existat complicitate venită din partea companiei franceze. De asemenea, în Franţa deja au fost arestate şase persoane, fiind suspectate de apartenenţa la o reţea de traficanţi de droguri la nivel internaţional. Trei dintre acestea erau cetăţeni britanici, în timp ce alţi trei erau italieni.    

Drogurile erau destinate pentru Ndrangheta, grupare a mafiei italiene cu sediul în Calabria, organizaţie care controlează aproximativ 80% din totalul importurilor de cocaină în Europa.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!