Liderul Boko Haram susţine că „va vinde” cele peste 200 de fete răpite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, în centrul fotografiei. FOTO: Nigerian Monitor

Grupul islamist Boko Haram a ameninţat că „va vinde” cele peste 200 de fete răpite dintr-o unitate de învăţământ din Chibok, în nordul statului Borno, în urmă cu trei săptămâni, informează BBC.

Liderul organizaţiei teroriste, Abubakar Shekau, a trimis un video organelor de presă în care a recunoscut faptul că fetele răpite din unitatea de învăţământ din Chibok sunt ţinute de Boko Haram.

Boko Haram a ucis începând cu 2009 mii de oameni care nu li se opuneau sau care nu erau adepţi ai religiei pentru care militau.

În înregistrarea video Shekau a declarat că fetele nu aveau ce să caute la şcoală, în primul rând, locul acestora fiind alături de soţul lor, pentru că la vârsta lor trebuiau să fie căsătorite.

„Dumnezeu m-a povăţuit să le vând; ele sunt proprietatea lui şi eu voi urma învăţăturile sale”, a declarat liderul Boko Haram.

Mansur Liman, editorialist al BBC, a precizat că Shekau nu a vorbit de numărul exact al fetelor răpite, nici unde se află acestea în prezent.

De asemenea, agenţia de ştiri Associated Press a anunţat că nu a putu fi stabilit momentul în care a fost făcută înregistrarea, dacă a fost înainte de răpire sau după. Totodată, a fost speculat faptul că o parte din fete au fost forţate să se mărite cu membri ai grupării islamiste considerată de Statele Unite drept organizaţie teroristă.

Aproximativ 230 de fete au fost răpite din localitatea Chibok din nordul statului Borno din Nigeria, ceea ce a duc la critice aspre la adresa guvernului nigerian. Veştile despre incident s-au aflat însă doar la câteva zile. Imediat după răpire, guvernul a anunţat că multe fete scăpaseră singure, sărind din camioanele în care au fost urcate, altele au evadat cumva şi au ieşit pe picioarele lor din pădurea în care le-au dus teroriştii.

John Kerry, secretarul american de Stat, a afirmat duminică faptul că guvernul nigerian poate conta pe „tot sprijinul” Statelor Unite ale Americii pentru găsirea celor peste 200 de tinere răpite în urmă cu aproape trei săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO