Liderii mişcării pro-democraţie din Hong Kong anunţă începerea unei greve a foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre liderii mişcării pro-democraţie din Hong Kong, Joshua Wong, a anunţat că împreună cu încă doi din principalii organizatori ai mulţimii încep greva foamei, potrivit „Le Monde”.

„În aceste vremuri tulburi, există o datorie. Astăzi suntem pregătiţi să plătim preţul, suntem gata să ne asumăm responsabilitatea”, a scris grupul de trei studenţi pe pagina lor de Facebook, după ce anterior îşi anunţaseră demersul în faţa manifestanţilor din zona Admiralty, principalul „bastion” al celor care îşi cer drepturile în faţa guvernării.

De asemenea, un grupul de trei, foarte activi din cadrul mişcării, au precizat că vor să mărească presiunea asupra conducerii de la Hong Kong pentru a obţine îndeplinirea revendicărilor: alegeri libere în 2017 în teritoriul aflat sub tutela chinezilor.

Alături de Wong, două tinere sunt cele care s-au încumetat să facă parte din demersul acestui lider important al protestelor. Trioul a chemat în repetate rânduri reprezentanţii regimului la negocieri. Negocierile între părţi par a fi „îngheţate” de mai multe săptămâni, iar China nu dă nici un semn asupra unei posibile decizii de a permite celor din Hong Kong să propună proprii candidaţi pentru alegeri.

Noaptea de luni a fost tensionată în Hong Kong, între poliţişti şi activiştii pro-democraţie fiind confruntări violente, însă fără a atinge nivelul celor din 28 septembrie.  

Liderul Hong Kong, Leung Chun-ying, a subliniat ieri că poliţia a fost tolerantă, însă acum „va acţiona“, sugerând că răbdarea executivilor a ajuns la final, notează Reuters.

Hong Kongul s-a întors sub conducere chineză în 1997, sub formula „o ţară, două sisteme“ care a conferit ceva autonomie faţă de China. Protestatarii solicită alegeri libere în cazul următorului lider al regiunii, ce va fi ales în 2017 dintre candidaţi consideraţi potriviţi de Beijing.

Mişcarea din Hong Kong a adunat peste 100.000 de oameni pe străzi. Numărul acestora este mult mai mic acum, în special pentru că susţinerea publicului pentru studenţii ce conduc protestele a scăzut.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie