Legea Sharia. Guvernul iranian nu va mai sancționa femeile care nu poartă vălul islamic

0
0
Publicat:

Guvernul iranian a decis că nu va mai sancționa femeile care nu poartă vălul islamic în public, chiar dacă lipsa acestuia reprezintă o încălcare a legii, a informat miercuri vicepreședintele iranian pentru afaceri strategice, Javad Zarif.

Femeile nu vor mai fi pedepsite în Iran dacă ies pe stradă fără vălul islamic FOTO Arhivă

"Există femei care nu îşi acoperă capul pe străzile din Teheran, ceea ce contravine legii, dar guvernul a decis să nu pună presiune asupra femeilor", aşadar nu le va mai sancţiona, a spus Zarif la Forumul Economic Mondial de la Davos, potrivit Agerpres.

El a amintit că relaxarea codului vestimentar pentru femei în republica islamică este o promisiune electorală a preşedintelui reformist Masoud Pezeshkian, promisiune la care au consimţit de asemenea parlamentul, puterea judiciară şi Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

De altfel, de când Pezeshkian a venit la putere în iulie, temuta Poliţie Morală a dispărut de pe străzile capitalei Teheran. În zonele de nord ale oraşului a devenit deja un obicei ca femeile să nu-şi mai acopere părul şi nici măcar să poarte un văl în jurul gâtului, pentru unele dintre ele acesta fiind un gest de nesupunere socială după decesul unei tinere arestate de respectiva poliţie în anul 2022.

Acel deces a fost urmat de îndelungi proteste violente soldate cu numeroase victime, mişcare de protest despre care autorităţile iraniene afirmă că a fost alimentată de Occident într-o încercare de a schimba puterea la Teheran.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți