Kim Jong-un cere extinderea arsenalului nuclear al Coreei de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a cerut o extindere în putere şi în dimensiune a arsenalului nuclear al ţării sale, a informat, miercuri, presa de stat, la o săptămână după ce un test nuclear efectuat de Coreea de Nord a atras condamnări din partea vecinilor săi şi a SUA, relatează Reuters online.

„Kim a făcut apel la consolidarea atât la nivel calitativ cât şi la nivel cantitativ a forţei nucleare, capabile să efectueze atacuri nucleare asupra Statelor Unite, conduse de imperialişti oricând şi oriunde... dacă acestea încalcă suveranitatea DPRK (n.r. Republicii Populare Democrate Coreene) şi dacă lansează provocări“, a anunţat agenţia oficială de stat, KCNA.

Agenţia a mai comunicat că preşedintele Coreei de Nord „a fixat în continuare sarcinile importante care trebuie îndeplinite în scopul consolidării forţei nucleare“ şi că acesta a solicitat „detonarea unei bombe cu hidrogen mai puternice în viitor“.

Kim a vorbit la o ceremonie dedicată premierii savanţilor şi a altor persoane care s-au aflat în spatele testului nuclear de săptămâna trecută.

În luna aprilie, Wall Street Journal a anunţat că experţii chinezi în energie nucleară au emis avertismente asupra faptului că statul nord-coreean ar putea avea 20 de focoase nucleare şi capacitatea de a produce suficient uraniu de calitate militară pentru a-şi dubla arsenalul până în 2016.

Coreea de Nord a efectuat săptămâna trecută cel de-al patrulea test nuclear, deşi Statele Unite şi experţii internaţionali se îndoiesc că regimul de la Phenian a testat vreo bombă cu hidrogen, întrucât explozia sa a fost aproape la fel de puternică precum aceea generată de un test cu bombă atomică, efectuat în 2013.

Marţi, Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a votat aproape în unanimitate pentru adoptarea legii care ar extinde sancţiunile asupra programului nuclear al Coreei de Nord.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Guvernul Macron, între farsă și criză. Noul ministru al Apărării, blocat de centralistă. „Nu știu cine sunteți, domnule. Nu e momentul pentru glume”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Structuri guvernamentale din Republica Moldova, ținta unui nou val de atacuri cibernetice după ziua alegerilor