Justiţia egipteană a prelungit detenţia preventivă a fostului preşedinte Mohamed Morsi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia egipteană a anunţat luni prelungirea cu 15 zile a detenţiei preventive a preşedintelui Mohamed Morsi, demis şi arestat de armată pe 3 iulie, informează AFP.

Morsi, deţinut în continuare de armată într-o locaţie secretă, a fost plasat în arest preventiv pe 26 iulie, fiind acuzat de implicare în acţiuni atribuite mişcării fundamentaliste palestiniene Hamas, în timpul revoltelor soldate cu înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak, în 2011.

Mai concret, acuzaţiile se referă la ajutorul pe care Morsi l-ar fi primit din partea Hamas pentru a evada din închisoarea unde fusese plasat de regimul Mubarak.

Un tribunal egiptean a stabilit, în iunie, că mişcările islamiste Hamas şi Hezbollah sunt implicate în evadarea organizată la închisoarea Wadi Natrun, în nord-vestul capitalei egiptene.

La acea vreme, Morsi afirma că el şi ceilalţi 33 de membri ai organizaţiei Fraţii Musulmani nu au evadat, ci ar fi fost "eliberaţi" de cetăţeni.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie