Justificarea Statului Islamic pentru copiii-călăi. „Puii de leu ai califatului“ îndeplinesc dorinţa lui Allah

Ultima ediţie a „Dabiq“, revista „sclipitoare“ de propagandă a grupării Statul Islamic (SI), ridică în slăvi doi copii care au executat spioni şi necredincioşi. Cel de-al optulea număr al publicaţiei a apărut în mediul online pe data de 30 martie.

În cadrul noului număr al revistei propagandistice publicate de militanţii Statului Islamic a apărut un articol intitulat „Leii de mâine“, care este însoţit de fotografii cu doi copii care împuşcă doi prizonieri acuzaţi că sunt agenţi străini, notează „Radio Free Europe/Radio Liberty“.

„Leii de mâine“, folosiţi special pentru a şoca occidentalii

Unul dintre cei doi copii, care la începutul lunii a apărut într-un video împuşcând doi bărbaţi acuzaţi că sunt spioni ruşi, seamănă cu un băiat kazah care mai apare într-un alt film cu un grup de copii din Kazahstan care sunt supuşi unei instrucţii militare şi ideologice. Cel de-al doilea copil apare şi el într-un video din luna martie, în care împuşcă un palestinian pe care Statul Islamic l-a acuzat că spionează pentru Mossad.

Articolul din „Dabiq“ se referă la copii ca fiind „puii de leu ai califatului“, un termen pe care Statul Islamic l-a adoptat când se referă la militanţii-copii. 

Folosirea copiilor la execuţiile Statului Islamic a şocat presa occidentală şi arabă. „Dabiq“ abordează aceste reacţii în materialul său sugerând că militanţii SI au ales special să filmeze „copii-călăi“ pentru a semăna groază printre occidentali. „După cum ne-am aşteptat, infidelii s-au răzvrătit la folosirea copiilor-soldat de către califat“, notează „Dabiq“.

Autorul articolului continuă şi justifică folosirea copiilor drept soldaţi care execută oameni, aceasta fiind o parte a interpretării Statului Islamic a islamului şi a istoriei lui.

„Aceasta este Sunnah (modul musulman bazat pe învăţăturile lui Mohamed şi pe Coran, n.r.) a mesagerului lui Allah, care le permite celor capabil dintre tinerii Sahabah (însoţitorii profetului Mohamed, n.r.) să participe la bătăliile sale împotriva mushrikin-ilor (politeiştilor)“, se arată în articol.

„Statul Islamic şi-a luat responsabilitatea de a îndeplini datoria Ummah (comunitatea globală a musulmanilor) faţă de noua generaţie pentru a o pregăti să se confrunte cu cruciaţii şi aliaţii lor, în apărarea islamului. SI a înfiinţat institute pentru ca aceşti pui de leu să fie antrenaţi şi să deprindă abilităţi militare“, continuă articolul din „Dabiq“.

Numele publicaţiei este inspirat de o zonă din Siria unde anumiţi musulmani cred că se va duce o bătălie apocaliptică între mujahedini (cei care luptă împotriva infidelilor) şi „romani“, sau creştini.

Reclame şi justificarea distrugerilor comorilor culturale irakiene 

În plus faţă de cele două pagini în care se ridică în slăvi copiii-călăi, ultima ediţie a revistei „Dabiq“ include alte două pagini de reclamă în care se solicită musulmanilor occidentali să călătorească în Siria şi Irak pentru a se alătura Statului Islamic, dar şi un montaj de fotografii în care apare militantul francez Abu Suhayb al-Faransi.

În revistă mai există şi articole despre comorile antice dintr-un muzeu din Mosul, Irak. Distrugerea lor „a cauzat proteste ale duşmanilor Statului islamic“, se arată în articol.

Potrivit materialului, prezentarea obiectelor într-un muzeu „se opune dorinţelor lui Allah şi ale mesagerului său şi serveşte doar o propagandă naţionalistă“.

Articol al ostaticului John Cantlie

Tot în acest număr există şi un articol aparent scris de John Cantlie, ostaticul britanic al Statului Islamic. Intitulat „Schimbare de paradigmă“, materialul lui Cantlie susţine că există o schimbare crucială în modul în care liderii occidentali discută despre Statul Islamic.

Cantlie sugerează că Statele Unite ale Americii şi unii dintre aliaţii lor au început să discute despre SI folosind termeni care indică faptul că îl consideră o ţară, un stat, şi nu doar o organizaţie.

„Nu prea există motive pentru care Statul Islamic să nu fie considerat o ţară. Iar dacă Statul Islamic nu este o ţară, atunci cui aparţin teritoriile?“, se întreabă Cantlie, argumentând că teritoriul controlat de SI nu aparţine preşedintelui sirian Bashar al-Assad sau „nou-instalatei marionete din Irak, Guvernul care stă în siguranţă în Bagdad“.