Israelul cere Chinei să tempereze ambițiile nucleare ale Iranului. „Beijingul are cheia”

Într-un apel diplomatic cât se poate de direct, Israelul a cerut Chinei să își folosească influența economică și politică pentru a limita programul nuclear și militar al Iranului — un stat pe care Beijingul îl consideră partener strategic în regiunea Golfului. Solicitarea vine într-un moment de tensiuni crescute în Orientul Mijlociu, dar și în relațiile tot mai reci dintre Ierusalim și Beijing, pe fondul conflictului din Gaza.

„China este singura care are cu adevărat puterea să influențeze Iranul. Dacă Beijingul n-ar mai cumpăra petrol iranian, regimul de la Teheran s-ar prăbuși economic”, a declarat Ravit Baer, consulul general al Israelului la Shanghai, într-un interviu acordat agenției Bloomberg.

Declarația, făcută inițial în cadrul unei conferințe pe 1 iulie și reiterată pe 3 iulie, pune într-o lumină clară miza economică: China cumpără aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Iranului. Baer a precizat că banii obținuți din această relație comercială sunt direcționați de regimul de la Teheran către „activități distructive” în regiune — formulare eufemistică pentru susținerea milițiilor pro-iraniene și programului nuclear contestat.

„China poate face mult mai mult. Are pârghii asupra Iranului“

În contextul unui recent conflict de 12 zile între Israel și Iran — în care mai multe facilități nucleare iraniene ar fi fost avariate, iar comandanți de rang înalt și cercetători au fost eliminați — apelul la China capătă greutate. Totuși, chiar dacă Beijingul a criticat oficial atacurile israeliene și și-a reafirmat sprijinul pentru o soluție de tip „două state” în problema palestiniană, implicarea sa reală rămâne prudentă.

„China poate face mult mai mult. Are pârghii asupra Iranului. Întrebarea este: vrea să le folosească?”, a punctat diplomatul israelian.

Chiar dacă Iranul a semnat în 2021 un acord de parteneriat strategic cu China, estimat la 400 de miliarde de dolari pe 25 de ani, influența chineză asupra deciziilor strategice de la Teheran este, în cel mai bun caz, incertă. Iranul a manifestat constant reticență față de orice intervenție străină în ceea ce consideră a fi „politică de suveranitate națională”, inclusiv programul său nuclear.

Ravit Baer recunoaște și acest pragmatism chinezesc: „Nu cred că China dorește rolul de mediator între Israel și Iran. Medierea cere bani, timp și decizii grele. Nu e genul de joc pe care îl preferă Beijingul.”

Cu toate acestea, Israelul continuă să mențină o relație funcțională cu China — al doilea partener comercial al său după Statele Unite. „Putem să avem viziuni politice diferite și totuși să colaborăm. Asta nu este o contradicție”, a precizat diplomata.

Rămâne de văzut însă dacă această colaborare comercială va fi dublată și de o presiune politică reală asupra Teheranului. Pentru moment, Beijingul pare mai interesat să asigure fluxurile de petrol și să evite destabilizări majore, decât să își riște poziția de echilibru în Orientul Mijlociu. Iar între timp, Iranul merge mai departe cu propriile ambiții — și propriile calcule.