Islamiştii din Mali s-au scindat. Una dintre facţiuni vrea negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Franţa a trimis trupe în Mali pentru a opri avansul islamiştilor     Foto Reuters

Unul din grupurile islamiste care luptă în nordul statului Mali s-a scindat şi vrea dialog cu guvernul, transmite AFP, preluat de BBC.

Mişcarea islamică pentru Azawad a anunţat că se desparte de grupul Ansar Dine şi că "respinge toate formele de extremism şi terorism”.

Potrivit acestei declaraţii, văzute de AFP, grupul este condus de Alghabass Ag Intalla, unul dintre cei mai importanţi lideri ai Ansar Dine şi o personalitate influentă în Kidal, o regiune din nord-estul Mali.

Franţa a trimis trupe în Mali, recent, pentru a opri avansul militanţilor. Oficialii francezi spun că islamiştii ce au legături cu Al Qaida – dintre care unii sunt străini – ameninţă să transforme Mali într-un „stat terorist”.  

De circa zece luni, principalele grupuri islamiste controlează nordul Mali, unde au impus legi islamice stricte. Împreună cu rebelii seculari tuaregi, ei s-au folosit de haosul de după lovitura militară pentru a prelua controlul într-o regiune din deşertul Sahara mai mare decât suprafaţa Franţei. Dar islamiştii au preluat imediat controlul asupra principalelor oraşe, marginalizându-i pe tuaregi.

'Încetarea ostilităţilor'

Declaraţia Mişcării Islamice Azawad arată că acest grup este format în întregime din malieni care vor o rezolvare paşnică a crizei.

Mişcarea Islamică pentru Azawad a declarat că vrea ca  "autorităţile din Mali şi Franţa să înceteze ostilităţile în regiunile Kidal şi Menaka din nord-est pentru a crea un climat de pace care va deschide calea unei politici incluzive".

În această săptămână trupele franceze şi maliene au recâştigat controlul în oraşele din centrul ţării care erau stăpânite de rebeli după o ofensivă a acestora, care a decalnşat intervenţia Franţei.

O forţă africană va fi dispusă în Mali pentru a ajuta eforturile internaţionale de a înfrânge islamiştii din nord.

Război cu tentă rasistă

Armata statului Mali a fost însă acuzată de un grup pentru drepturile omului de la Paris de faptul că a organizat execuţii sumare.

Corespondentul BBC în Mali susţine că armata acestui stat, alcătuită în principal din negri africani, recrutaţi din sud, ia drept ţintă arabii şi tuaregii din nord dând războiului o tentă rasistă  care este ascunsă sub masca unui război între trupele occiddentale şi insurgenţii islamişti. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat