Iranul va putea produce arme nucleare în cel mult patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul nuclear al Iranului a avansat într-atât încât va putea produce arme nucleare în cel mult patru luni. Foşti inspectori ai SUA confirmă avertismentele premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a atras atenţia şi la Adunarea Generală a ONU că Iranul este la un pas de a produce armament nuclear.

Temerile Israelului privind Iranul sunt cât se poate de reale, au avertizat experţi şi foşti inspectori nucleari din Statele Unite ale Americii, potrivit publicaţiei „The Wall Street Journal”. Programul nuclear coordonat de regimul de la Teheran a avansat într-atât încât într-un interval de două până la patru luni, republica islamică va fi capabilă să dezvolte prima bombă nucleară.

Foştii inspectori nucleari ai ONU care lucrează, în prezent, la Institutul pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), centru de cercetare independent cu sediul la Washington, au întocmit un raport care dezvăluie cât de aproape este Iranul de a produce armament nuclear.

Potrivit raportului ISIS, bazat şi pe informaţiile adunate în urma inspecţiilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA), regimul de la Teheran va avea la dispoziţie suficient uraniu îmbogăţit pentru a produce prima bombă nucleară nu mai devreme de două luni, dar nici mai târziu de patru.

Aşadar, la începutul anului 2013, Iranul se va putea numi „putere nucleară”. Raportul ISIS mai arată că uraniul îmbogăţit a fost obţinut la centrala nucleară din apropierea oraşului Natanz.

Raportul din luna august al IAEA arăta că Teheranul şi-a dublat capacitatea de a produce uraniu îmbogăţit peste nivelul permis de 20% în centrala nucleară subterană din apropierea oraşul sfânt Qom. Însă IAEA nu a oferit şi un interval de timp în care Iranul ar putea fi capabil să producă arme nucleare.

Experţii ISIS au analizat rapoartele privind programul nuclear al Teheranului şi au stabilit că oamenii de ştiinţă iranieni ar putea să combine uraniul slab îmbogăţit cu cel puternic îmbogăţit, pentru a obţine arme nucleare 90% pure. Prin această cale, Iranul va putea sări peste unele etape care îi încetinesc progresele.

Potrivit IAEA, regimul de la Teheran are deja la dispoziţie 91,4 kilograme de uraniu 20% pur. Încă 25 de kilograme din materie este suficientă pentru obţinerea unei bombe atomice.

Israelul, „o insultă la adresa umanităţii”

Cele mai recente informaţii ale experţilor nucleari şi ale serviciilor de informaţii confirmă avertismentele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi chiar reduc intervalul de timp înaintat de şeful Executivului de la Ierusalim.

Netanyahu a atras atenţia, în repetate rânduri, asupra pericolului pe care îl ridică un „Iran nuclear”, mai cu seamă asupra Israelului. Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad şi-a exprimat clar aversiunea şi determinarea de a distruge statul evreiesc, pe care îl consideră „o insultă la adresa umanităţii”. În august 2012, la protestul anual de la Teheran faţă de Israel, devenit o tradiţie în republica islamică, liderul iranian a declarat că „regimul sionist şi sioniştii sunt o tumoră canceroasă. Dacă o singură celula este lăsată pe pământul palestinian, povestea se va repeta iar Israelul va continua să existe”.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu