Iranul ridică miza pentru a pune capăt războiului: controlul asupra Strâmtorii Ormuz

Când un oficial iranian a prezentat săptămâna aceasta o listă de cerințe pentru a pune capăt războiului început de Statele Unite și Israel, a adăugat un punct care nu apăruse anterior pe agenda Teheranului: recunoașterea suveranității Iranului asupra Strâmtorii Ormuz, scrie CNN.

Această cale navigabilă îngustă, prin care trece în mod normal o cincime din petrolul și gazul natural lichefiat (GNL) global, a devenit cea mai puternică armă al Teheranului – iar Iranul pare acum hotărât să o transforme atât într-o sursă de venit, cât și într-un mijloc de presiune asupra economiei globale.

Deși Iranul a amenințat de mult că va închide strâmtoarea în cazul unui atac, puțini se așteptau ca amenințarea să fie pusă în practică sau să se dovedească eficientă în perturbarea fluxurilor comerciale globale asupra comerțului internațional. Dimensiunea impactului pare să fi alimentat ambițiile Iranului, care acum încearcă să o transforme dintr-o pârghie într-o monedă durabilă. Navigația prin acest punct de blocaj s-a oprit aproape complet în urma atacurilor iraniene, provocând haos pe piețele energetice și forțând țări din afara Golfului Persic să ia măsuri de urgență pentru a-și asigura aprovizionarea cu combustibil.

„Iranul a fost puțin surprins de cât de eficientă a fost strategia sa – cât de ieftin și relativ ușor este să țină economia globală ostatică”, a apreciat Dina Esfandiary, analist pentru Orientul Mijlociu la Bloomberg Economics. „Unul dintre lecțiile învățate în război este că a descoperit această nouă pârghie și este probabil să o folosească din nou în viitor. Și cred că monetizarea acesteia face parte din descoperirea acestei pârghii.”

Washingtonul este profund conștient de acest risc. Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a avertizat vineri că una dintre provocările imediate după război va fi încercarea Teheranului de a institui un sistem de taxare în Ormuz.

„Nu doar că acest lucru este ilegal, este inacceptabil, este periculos pentru lume, și este important ca lumea să aibă un plan pentru a-l combate”, a declarat Rubio după o reuniune a G7 din Franța. Miniștrii de externe ai grupului au subliniat „absoluta necesitate” de a restabili „navigația sigură și fără taxe”.

Într-un semn al creșterii importanței strategice a strâmtorii, Mojtaba Khamenei a declarat în primul său discurs în calitate de nou lider suprem al Iranului că pârghia de a bloca această cale navigabilă „trebuie să continue să fie folosită”.

În negocierile anterioare cu Statele Unite, Iranul a cerut relaxarea sancțiunilor și recunoașterea dreptului său la tehnologie nucleară pașnică – dar nu și controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Această situație pare să se schimbe. Legislatorii iranieni analizează acum un proiect de lege care ar obliga țările care folosesc strâmtoarea pentru transportul de combustibil și bunuri să plătească taxe, în timp ce un consilier al liderului suprem a vorbit despre un „nou regim pentru Strâmtoarea Ormuz” după război.

„Impunerea de taxe de tranzit este o încălcare a regulilor privind trecerea prin strâmtorile internaționale”, a declarat James Kraska, profesor de drept maritim internațional la US Naval War College. Nu există niciun temei legal, conform dreptului internațional, pentru ca un stat de coastă să perceapă taxe într-o strâmtoare internațională precum Ormuz.

„Strâmtoarea Ormuz este o strâmtoare folosită pentru navigația internațională, cu mări teritoriale suprapuse ale Iranului și Omanului… În aceste ape se aplică legea iraniană și cea omaneză”, a adăugat el. „Totuși, pentru că este o strâmtoare internațională, dreptul de trecere este garantat tuturor statelor și permite tranzitul neîngrădit la suprafață, pe deasupra și sub apă.”

Regulile sunt prevăzute în Convenția ONU privind Dreptul Mării (UNCLOS). Deși nici Iranul, nici Statele Unite nu sunt părți în convenție, Kraska a subliniat că multe dintre principiile sale fundamentale sunt acceptate pe scară largă ca drept internațional cutumiar. Iranul ar putea încerca să folosească neapartenența sa pentru a-și consolida revendicările, a mai adăugat el.

Nu există un precedent pentru un stat care să perceapă cu succes taxe pentru tranzitul printr-o strâmtoare internațională. În secolul al XIX-lea, Danemarca a impus taxe de tranzit prin Strâmtorile Daneze, dar, în urma protestelor din mai multe state, a acceptat Convenția de la Copenhaga din 1857, abolind definitiv așa-numitele taxe Sound Dues.

Rivalizând cu Canalul Suez

În ciuda obstacolelor juridice, Iranul explorează cum ar putea arăta un sistem de taxe și cât de profitabil ar putea fi. Experții se întreabă dacă un astfel de sistem ar putea fi acceptat la nivel internațional, dar dacă ar fi implementat, veniturile ar putea rivaliza cu cele generate de Canalul Suez al Egiptului.

În mod normal, aproximativ 20 de milioane de barili de țiței și produse petroliere trec zilnic prin Strâmtoarea Ormuz – echivalentul a aproximativ 10 superpetroliere (VLCC). La o taxă raportată de 2 milioane de dolari de petrolier, aceasta ar însemna aproximativ 20 de milioane de dolari pe zi sau aproximativ 600 de milioane de dolari pe lună, doar din petrol. Incluzând livrările de GNL, veniturile ar putea depăși 800 de milioane de dolari pe lună – aproximativ 15%-20% din venitul lunar al Iranului din exporturile de petrol în 2024.

Prin comparație, Egiptul câștigă între 700 și 800 de milioane de dolari lunar pe seama Canalului Suez, o rută controlată de guvern, deși veniturile au scăzut recent din cauza perturbărilor din Marea Roșie.

Esfandiary a precizat că monetizarea Strâmtorii Ormuz ar fi putut fi motivată și de presiunile economice asupra Iranului. Teheranul vede perceperea taxelor pentru tranzit ca o modalitate „de a compensa unele dintre deficitele sale economice”, a spus ea, descriind-o ca un mecanism relativ „ușor” și „ieftin” pentru a compensa accesul restricționat la piețele globale. Iranul se află printre cele mai sancționate țări din lume, după Rusia.

Iranul susține că strâmtoarea rămâne deschisă – dar nu necondiționat. Oficialii spun că navele „neostile” pot tranzita dacă se coordonează cu autoritățile iraniene, poziție transmisă într-o scrisoare către Consiliul de Securitate al ONU și Organizația Maritimă Internațională.

În același timp, Teheranul pare să testeze cum ar arăta în practică sistem controlat de tranzit. Datele de urmărire a navelor arată că unele petroliere folosesc o rută mai apropiată de coasta iraniană, în timp ce, potrivit unor relatări de presă, anumite companii ar fi plătit pentru un tranzit în siguranță. Niciun importator sau operator de nave nu a confirmat public plata unei taxe, dar firma de informații navale Lloyd’s List a raportat luni că peste 20 de vase au folosit un nou coridor prin strâmtoare, iar cel puțin două nave ar fi plătit pentru acces – una dintre ele în jur de 2 milioane de dolari.

Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a creat, totodată, un sistem de înregistrare pentru vasele aprobate, în timp ce unele guverne discută direct cu Teheranul pentru a asigura tranzitul petrolierelor lor, a raportat Lloyd’s List.

„Asta chiar se întâmplă. Și bănuiesc că se va petrece cu mai multă frecvență dacă nu vedem progrese în negocieri”, a observat Richard Meade, redactor-șef al Lloyd’s List, pentru CNN. „Dar, în acest moment, industria de shipping este efectiv paralizată.”