Iranul nu se dă bătut: „Putem susține un război timp de zece ani”

La aproape o lună după confruntarea violentă cu Israelul și Statele Unite, Iranul lansează un nou semnal de forță, anunțând o extindere semnificativă a capacităților sale militare. „Avem suficiente resurse pentru a duce un război timp de zece ani, dacă va fi necesar”, a declarat generalul de brigadă Mohammad Reza Ashtiani, adjunct al șefului Statului Major al armatei iraniene, citat de Newsweek.

Declarația vine în contextul în care Parlamentul iranian a aprobat în primă lectură un proiect legislativ care vizează consolidarea apărării naționale și creșterea bugetului militar, într-un gest perceput drept răspuns direct la presiunea regională exercitată de Israel.

Un conflict cu ecouri profunde

Remarcile oficialului iranian survin într-un moment în care discursul militar este dublat de inițiativă legislativă, semn că regimul de la Teheran dorește să-și transforme retorica de rezistență într-o politică de apărare instituționalizată.

După atacurile aeriene israeliene și americane asupra infrastructurii iraniene din iunie – cele mai intense din ultimii ani – Iranul a lansat o salve fără precedent de drone și rachete, iar acum încearcă să capitalizeze această mobilizare într-un proiect pe termen lung. Oficialii iranieni vorbesc despre „reziliență strategică” și o armată „pregătită psihologic” pentru un conflict de durată.

„Adevărata forță într-un război nu stă doar în echipamente, ci în moralul trupelor. Iar noi avem un moral ridicat”, a declarat Ashtiani pentru televiziunea de stat. Potrivit lui, Iranul a ieșit din confruntare cu pierderi minime de echipament, în timp ce adversarii „nu au voința de a lupta”.

Bugetul militar se triplează

Pe fondul acestor declarații, Comisia pentru Securitate Națională și Politică Externă a Parlamentului iranian a aprobat duminică liniile generale ale unui proiect legislativ destinat consolidării forțelor armate. Textul prevede, între altele, majorări bugetare și investiții în sisteme moderne de apărare.

Noua inițiativă vine în completarea unei creșteri bugetare de 200% anunțate în octombrie 2024, prin care bugetul apărării pentru anul următor urcă la aproximativ 46 de miliarde de dolari – o sumă record pentru Iran.

Lovitură la vârf: președintele rănit?

Într-un detaliu încă neconfirmat oficial, agenția de presă Fars a relatat că președintele iranian, Masoud Pezeshkian, ar fi fost rănit în timpul unui atac israelian asupra unui complex subteran secret din Teheran, pe 16 iunie. Potrivit sursei, șase bombe ar fi lovit punctele de acces și sistemul de ventilație, blocând persoanele aflate în interior. Președintele ar fi suferit răni la picior în timp ce încerca să iasă printr-un tunel de evacuare de urgență. Informația nu a fost comentată de Israel și nu a fost verificată din surse independente.

Într-un interviu recent acordat lui Tucker Carlson, Pezeshkian a acuzat Israelul că ar fi încercat să-l asasineze în timpul celor 12 zile de confruntări.

Direcții de evoluție

Proiectul de lege privind expansiunea militară intră acum în faza de analiză și revizuire, înainte de a fi supus votului în plenul Parlamentului. Dacă va fi adoptat, va marca o reconfigurare profundă a doctrinei de apărare iraniene, care se va baza tot mai mult pe legitimitate instituțională, bugete sporite și o narațiune de autoapărare în fața unei amenințări externe percepute ca existențială.

Regimul iranian, în derivă

În ciuda aparenței de control, conducerea de la Teheran pare mai fragilă ca oricând, iar succesiunea ayatollahului Khamenei, tot mai incertă.

Vârsta înaintată a liderului suprem, lipsa unei succesiuni clare și loviturile suferite recent de infrastructura militară și de rețeaua de influență externă transformă viitorul Iranului într-o ecuație deschisă.

Aceasta este analiza diplomatului american Mark D. Wallace, fost ambasador la ONU și director al organizației United Against Nuclear Iran. Într-un interviu acordat publicației „The Sun“, Wallace afirmă că regimul iranian „se clatină vizibil” după pierderi strategice importante suferite în ultimele luni.

Un lider slăbit, o conducere decimată

Ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, conduce Iranul de peste trei decenii. Însă, potrivit unor surse din interior și unor analiști externi, liderul suprem a fost nevoit să se retragă într-un buncăr în timpul confruntărilor recente cu Israelul și SUA, iar aparițiile sale ulterioare au fost rare și marcate de un discurs vizibil slăbit.

„Se comportă ca un lider izolat, care încearcă cu disperare să salveze ceea ce a mai rămas din structura revoluționară”, afirmă Wallace. Potrivit acestuia, regimul ar fi pierdut în scurt timp mai mulți comandanți-cheie din cadrul Gardienilor Revoluției, precum și consilieri apropiați și oameni de știință implicați în programul nuclear.

Succesiunea, o necunoscută

În istoria Republicii Islamice au existat doar doi ayatolahi supremi — Ruhollah Khomeini, liderul Revoluției din 1979, și Ali Khamenei, succesorul său. Acum, întrebarea centrală care se pune în interiorul regimului și în afara sa este dacă va exista un „al treilea ayatollah” și cine ar putea fi acesta.

Printre posibilii succesori se numără fiul liderului suprem, Mojtaba Khamenei — cleric influent, apropiat de Gardienii Revoluției. De asemenea, sunt vehiculate numele unor membri ai Adunării Experților, precum Alireza Arafi și Mohsen Qomi, dar și figuri reformiste precum fostul președinte Hassan Rouhani sau actualul șef al sistemului judiciar, Gholam-Hossein Mohseni-Eje’i.

Wallace avertizează că lipsa unei tranziții transparente și legitime poate duce la o escaladare a tensiunilor interne: „Regimul se teme de propriii săi generali. Iar în lipsa unei linii clare de succesiune, riscul colapsului devine real”.

Reprimarea internă continuă

Pe fundalul incertitudinii din vârful regimului, autoritățile de la Teheran intensifică represiunea împotriva propriilor cetățeni. Potrivit relatărilor din Iran, deținuții politici sunt transferați în închisori izolate, supuși torturii, iar rata execuțiilor a crescut. Regimul a cerut populației să colaboreze activ cu autoritățile, raportând orice activitate suspectă, în special în legătură cu organizații de opoziție precum Mujahedinii Poporului (PMOI/MEK).

Instalarea unor așa-numite „cuști de telecomunicații” în jurul penitenciarelor face parte din eforturile autorităților de a bloca orice contact între deținuți și exterior.

Occidentul nu poate forța schimbarea

Deși regimul este slăbit, Wallace avertizează că schimbarea nu va veni din afară: „Oricât ne-am dori, Occidentul nu poate impune o schimbare de regim în Iran. Este o iluzie periculoasă să credem asta”.

El consideră că doar societatea iraniană poate iniția căderea actualului sistem politic. „Iranienii vor continua să sufere, probabil vor muri în număr mare, dar tot lor le va reveni decizia finală”.

Occidentul, spune Wallace, poate doar să sprijine populația civilă — prin sancțiuni care să slăbească aparatul de securitate, prin susținerea drepturilor omului și prin blocarea accesului Iranului la tehnologie militară: „Noi putem slăbi capacitatea regimului de a produce teroare, dar momentul declanșator — metaforic vorbind, când frunzele uscate ale unei păduri iau foc — nu poate veni decât din interior”.