Iranul anunţă crearea unei alianţe navale regionale în Golful Persic

0
0
Publicat:

Un ofiţer de rang înalt din armata iraniană a anunţat sâmbătă formarea unei noi alianţe navale în Golful Persic şi în nordul Oceanului Indian, din care vor face parte Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Oman, Qatar, Irak şi India, relatează agenţiile DPA şi EFE.

FOTO: Pixabay

„Vom asista curând la eliberarea regiunii noastre de forţele neautorizate”, a declarat comandantul forţelor navale iraniene, Shahram Irani, potrivit Agerpres. 

„Membrii din regiune vor juca un rol dominant în domeniul securităţii prin desfăşurarea propriului lor personal militar”, a explicat militarul iranian, fără a preciza când ar urma să fie constituită această alianţă sau cum va acţiona ea în mod efectiv.

Statele menţionate de el nu au confirmat deocamdată alianţa evocată. Dar anunţul Teheranului survine după ce, în urma unei medieri chineze, Iranul şi Arabia Saudită, ţări care se confruntă indirect în conflictul din Yemen, au convenit să-şi reia relaţiile diplomatice, situaţie ce implică o schimbare strategică majoră în regiune.

Ministrul de externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, şi omologul său saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, au avut joi o întrevedere în oraşul sud-african Cape Town, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). La această reuniune au participat de asemenea ţările apropiate acestui grup sau care doresc să devină membre ale BRICS, un bloc care urmăreşte să constituie o contrapondere politică şi economică în faţa puterilor occidentale într-o lume multipolară.

Iranul şi Arabia Saudită, împreună cu Algeria, Argentina, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela se numără printre ţările care au cerut formal aderarea la BRICS ori şi-au exprimat interesul pentru aderare.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat miercuri că s-au retras în urmă cu două luni din coaliţia de securitate maritimă în Orientul Mijlociu, condusă de SUA.

Statele Unite, inamic declarat al Iranului, dispun de o forţă navală puternică în Golful Persic, zonă unde incidentele navale au acutizat adesea tensiunile politice. De la baza sa din Bahrein, Flota a 5-a a SUA patrulează în regiune şi inspectează cu regularitate nave în apele internaţionale pentru a detecta eventuale transporturi de armament.  

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein