Iranul a testat o rachetă balistică, sfidând astfel Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iranul susţine că a testat cu succes o nouă rachetă balistică Foto: Captură ecran IRIB

Iranul a anunţat că a testat cu succes o nouă rachetă balistică având o rază de acţiune de 2.000 de kilometri şi capacitatea de a transporta multiple focoase, transmite DPA international, comentând că gestul a venit ca o sfidare la adresa Statelor Unite ale Americii.

Postul iranian de televiziune IRIB a difuzat imagini de la lansare, precizând că este vorba de noua rachetă Khorramshahr, ce fusese prezentată cu numai câteva ore înainte la o paradă militară desfăşurată la Teheran.

Nu este clar unde anume a fost efectuat testul şi nici data exactă a acestuia, însă anunţul făcut de Teheran vine în contextul în care, săptămâna aceasta, la sediul Naţiunilor Unite a avut loc un schimb dur de replici între preşedintele american, Donald Trump, şi cel iranian, Hassan Rohani.

Şeful Casei Albe le-a spus liderilor lumii reuniţi la New York, la Adunarea Generală a ONU, că acordul nuclear din 2015 cu Iranul a fost „una dintre cele mai proaste“ înţelegeri făcute de Statele Unite. Iar Rohani a afirmat, în discursul său, că ar fi „mare păcat“ ca înţelegerea să fie „distrusă de noi paria abia veniţi în politica internaţională“.

Statele Unite îşi exprimaseră intenţia de a renegocia acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015, care permite Teheranului să folosească energia nucleară în scopuri civile, dar nu-i permite să construiască arme nucleare. De celaltă parte, Rohani l-a acuzat  pe Trump că încearcă să saboteze înţelegerea istorică dintre Iran şi cele şase mari mari puteri ale lumii.

În urma acordului, au fost ridicate o serie de sancţiuni impuse Iranului, iar Teheranul a permis în schimb inspecţii la centrele sale nucleare şi a luat măsuri pentru reducerea stocurilor de uraniu slab îmbogăţit, scrie DPA.

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, declarase vineri că ţara sa îşi va consolida capacităţile militare în pofida criticilor din partea Statelor Unite. 

Teheranul susţine că rachetele pe care le dezvoltă au caracter defensiv.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!