Irak, 20 de ani după invazia SUA. Copii crescuți printre cadavre și haos. Temeri pentru viitor

Irakul marchează luni în cea mai mare discreţie 20 de ani de la invazia americană şi căderea lui Saddam Hussein, care au declanşat o succesiune de conflicte sângeroase. Astăzi, în pofida unei aparenţe de normalitate, irakienii se tem pentru viitorul lor, observă luni AFP.

Nici guvernul federal de la Bagdad şi nici guvernul regional din Kurdistanul irakian nu au prevăzut vreo ceremonie pentru această zi. Iar premierul Mohammed Shia' Al-Sudani, susţinut de o coaliţie pro-iraniană, nu evocă zilele acestea în public invazia americană, ci "căderea regimului dictatorial" al lui Saddam Hussein care a rezultat în urma acesteia.

„Noi rememorăm suferinţa poporului nostru în decursul celor 20 de ani dominaţi de războaie fără sens", a spus premierul la conferinţa „Irak, 20 de ani ... şi apoi ?", desfăşurată duminică la Bagdad.

Totul a început pe 20 martie 2003. În cadrul operaţiunii „Eliberarea Irakului", circa 150.000 de soldaţi americani şi 40.000 de britanici sunt desfăşuraţi pentru o intervenţie fulger în primele ore ale dimineţii.

Trei săptămâni au fost de ajuns pentru a tranşa soarta regimului Saddam Hussein şi a prelua sub control Bagdadul, pe 9 aprilie.

Succesiune de conflicte

Obiectivul declarat de administraţie lui George W. Bush era de a pune mâna pe pretinsele arme de distrugere în masă ale dictatorului. Dar niciuna dintre aceste arme nu a fost găsită vreodată.

În schimb, această invazie a marcat începutul uneia dintre perioadele cele mai sângeroase din istoria Irakului, care mai întâi a fost teatrul unui înfricoşător război civil (2006-2008), apoi al ocupării unei părţi din teritoriul său de către jihadiştii grupării Stat Islamic (SI), autori a numeroase atrocităţi.

Din 2003 până în 2011, anul retragerii armatei americane, peste 100.000 de civili irakieni au fost ucişi, potrivit organizaţiei Iraq Body Count. Statele Unite au înregistrat în rândurile lor circa 4.500 de morţi.

Astăzi, Irakul a revenit la o anumită normalitate: alegeri se desfăşoară cu regularitate, pluralismul politic este încurajat, libertatea de exprimare este garantată.

Însă, în practică, negocierile pentru formarea unui guvern rezultat în urma legislativelor din octombrie 2021 au durat un an şi au fost presărate de episoade de o violenţă nemaiîntâlnită în inima Bagdadului.

De partea sa, misiunea ONU în Irak deplângea anul trecut o „ambianţă de teamă şi intimidare" care afectează libertatea de exprimare.

Pandemie de corupţie

Dintre toate relele care copleşesc ţara, irakienii denunţă şi corupţia (Irakul este pe locul 157 în clasamentul cu 180 de ţări întocmit de ONG-ul Transparency International), delăsarea liderilor, luptele lor fratricide pentru putere şi influenţa marelui vecin iranian.

Guvernele care s-au succedat din anul 2003 „nu au reuşit să lupte împotriva corupţiei în domeniile sănătăţii şi serviciilor publice", deplânge Abbas Mohamed, un inginer în vârstă de circa 30 de ani din Bagdad. „Mergem din rău în mai rău. Niciun guvern nu a dat ceva poporului", observă acesta.

În această ţară extraordinar de bogată în petrol, o treime din populaţie trăieşte în sărăcie şi serviciile publice lipsesc. Penele de curent zilnice pot dura până la 12 ore şi doar cei mai înstăriţi îşi pot permite luxul unor grupuri electrogene.

Premierul irakian a promis duminică încă o dată că va „lupta împotriva pandemiei corupţiei". Însă în opinia lui Mohamed al-Askari, jurnalist de la Bagdad, Irakul este încă departe de a ieşi la liman. „Ne-am bucurat când regimului (lui Saddam Hussein) a căzut, întrucât am crezut că în Irak va fi mai bine, dar până în prezent doar am suferit", concluzionează ziaristul irakian.

Ce a rămas în urmă

„Invazia a lăsat ţara plină de orfani. Aceşti tineri nu-şi mai amintesc nici măcar chipul tatălui", spune Ali, unul dintre numeroşii tineri irakieni care au crescut printre bombardamente, cadavre şi haosul provocat de ocuparea Irakului de către SUA în urmă cu 20 de ani, se arată într-un material difuzat de agenţia EFE.

Tânărul, de 29 de ani, şi-a pierdut patru unchi, în timp ce tatăl soţiei a fost de asemenea ucis în violenţa declanşată după invazie.

„Mereu trebuie să-i spun soţiei că tatăl ei a fost o persoană fantastică, pentru că ea nu-şi aminteşte nimic despre el. Asta i-au luat americanii", spune el, în discuţia cu EFE.

Deşi nu există un calcul exact al numărului de victime civile din Irak pe timpul ocupaţiei Statelor Unite, diverse studii estimează o cifră cuprinsă între 100.000 şi jumătate de milion de morţi.

O copilărie marcată de violenţă 

Pe legendara stradă Al Mutannabi, o enormă librărie în aer liber, unde râuri de cerneală şi sânge au curs în tandem în timpul invaziei, Ali pictează tatuaje temporare cu o pensulă modestă.

Un client tânăr se apropie şi, dintre modelele pe care i le oferă Ali, alege să-şi tatueze pe mijlocul braţului o puşcă de asalt AK-47 pentru că "este ceea ce ştim", spune el pentru EFE.

Violenţa şi haosul care au urmat invaziei SUA, confruntările dintre miliţiile irakiene şi trupele americane şi, apoi, războiul sectar care a făcut ravagii în ţară între 2006-2008 au fost mediul în care au crescut locuitorii Bagdadului.

Trauma unei întregi generaţii

La 20 de ani de la invazia americană, fiecare tânăr irakian are aceeaşi amintire din copilărie: sunetul exploziilor, sute de cadavre împrăştiate pe străzile din Bagdad şi teama zilnică de a nu-şi mai revedea părinţii de fiecare dată când plecau după apă şi mâncare.

„Copilăria noastră a fost departe de a fi inocentă. Nu puteam să ieşim afară, să mâncăm bine, vedeam zilnic oameni murind sub ochii noştri", declară, pentru EFE, Alaa, 28 de ani, dintr-o cafenea modestă din centrul Bagdadului, unde s-a întâlnit cu prietenii pentru a fuma o „shisha" (narghilea).

Aceştia îl ascultă cu atenţie şi dau din cap afirmativ când tânărul spune că, la vârsta de opt ani, viaţa lui se rezuma la a "privi cum oamenii sunt ucişi pe stradă în fiecare zi" şi la a fi martor la o "ploaie de rachete" care cădeau fără oprire în capitala irakiană.

Sângele, împuşcăturile sau maşinile capcană la orice oră au devenit normalitatea pentru nişte copii care în fiecare zi primeau un telefon sau o vizită de la cineva care îi informa că una dintre rudele lor şi-a pierdut viaţa.

Sarmad, 27 de ani, îşi aminteşte că, atunci când au intrat în Bagdad la începutul lunii aprilie 2003, soldaţii americani "au fost buni cu copiii, le-au dat dulciuri şi s-au jucat cu ei", ceea ce el consideră a fi un "mod de a-şi spăla din crime".

"Da, nu mai e Saddam (Hussein), dar ne-au lăsat într-o situaţie şi mai rea. Nu vedem că s-a îmbunătăţit ceva", deplânge el.

 Fără viitor 

La fel ca mulţi alţi tineri, Sarmad crede că „viaţa este extrem de dificilă din cauza a tot ce s-a întâmplat în Irak" şi spune că nu-şi poate îndeplini visurile într-o ţară răvăşită de decenii de conflict, în proces de reconstrucţie şi în care corupţia clasei conducătoare a împiedicat dezvoltarea sa.

Din Al Mutannabi, Aliya, o vânzătoare de brăţări, în vârstă de 29 de ani, a declarat că "viaţa înainte de invazia americană era mai bună" deoarece cel puţin "ştiai că te poţi întoarce acasă în viaţă de fiecare dată când ieşeai afară".

Traumele cu care a rămas din copilărie sunt pentru ea o urmă de neşters. Încă are coşmaruri cu momentul când a văzut prima dată, la doar nouă ani, pe stradă, cadavrul însângerat al unui vecin.

„Bineînţeles că toate aceste conflicte m-au afectat, am fost foarte răbdătoare, dar deja nu mai pot. Muncesc cu scopul de a pleca de aici, pentru că, sincer vorbind, nu există niciun viitor în Irak şi nu aş încerca vreodată să-mi întemeiez o familie aici", spune ea.

Aliya păstrează amintiri de dinainte de invazie, când putea merge la şcoală şi avea o viaţă sigură, chiar dacă „Saddam era nedrept şi ucidea oameni".

„Cred cu adevărat că dacă americanii nu ar fi venit şi nu ar fi invadat Irakul, am fi fost mult mai bine acum", concluzionează tânăra.