Investigație jurnalistică. Armata israeliană, responsabilă de lovitura soldată cu moartea unui jurnalist Reuters

0
Publicat:

O ivestigație AFP asupra bombardamentului ce a omorât un jurnalist Reuters şi a rănit alţi şase reporteri, dintre care doi de la AFP, în sudul Libanului, la 13 octombrie, indică un obuz de tanc israelian.

Jurnalistul Issam Abdallah FOTO EPA-EFE

Issam Abdallah, 37 de ani, a fost ucis în timp ce lucra împreună cu şase jurnalişti lângă graniţa cu Israelul. Doi colegi de la Reuters, doi jurnalişti de la postul de televiziune Al Jazeera şi doi de la AFP au fost răniţi. Printre aceştia se numără şi fotografa Christina Assi, de 28 de ani, grav rănită, căreia i-a fost amputat piciorul drept şi care rămâne spitalizată, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Aceşti reporteri veniseră să relateze despre confruntările transfrontaliere dintre armata israeliană şi grupuri armate din sudul Libanului, unde comunitatea internaţională este îngrijorată de riscul extinderii conflictului dintre Israel şi Hamas.

Investigația AFP se bazează pe analiza şi verificarea încrucişată a imaginilor de la şase instituţii de presă prezente în acea zi şi a unor mărturii de la jurnalişti, localnici şi surse de securitate, precum şi pe interviuri cu mai mulţi experţi în armament.

Aceste şapte săptămâni de investigaţii, efectuate împreună cu colectivul britanic de experţi şi anchetatori independenţi Airwars, arată că la originea acestui atac s-a aflat un obuz de tanc de 120 mm stabilizat cu aripi, folosit exclusiv de armata israeliană în regiune.

Succesiunea celor două lovituri a avut loc la un interval de 37 de secunde, subliniază experţii intervievaţi de AFP şi Airwars. Jurnaliştii erau de asemenea clar identificabili, notează AFP.

O investigaţie Reuters publicată joi concluzionează de asemenea că a fost vorba de tiruri de tancuri israeliene.

Alte două investigaţii efectuate separat de organizaţiile pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) şi Amnesty International, pe care AFP le-a putut consulta înainte de publicarea lor, se referă ambele la „lovituri israeliene”.

Întrebată de AFP despre concluziile investigației sale comune cu Airwars, armata israeliană nu a răspuns. Aceasta a declarat iniţial că îi pare „foarte rău” pentru moartea jurnalistului Issam Abdallah, fără să-şi recunoască responsabilitatea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată