Interzicerea fumatului, o victorie periculoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Libertatea înseamnă să-i permiţi minoritarului să îşi exercite plăcerile, cât timp nu face rău altora.

Sănătatea este într-adevăr nepreţuită. Fumul de ţigară este fără îndoială nociv. S-a dovedit că produce cancer. Disputele între cercetători privind riscul fumatului pasiv continuă. Începând cu 1 august, fumătorii din landul german Bavaria şi-au pierdut şi ultimele „oaze de libertate", fumatul fiind interzis în localuri, inclusiv în berăriile tradiţionale. Este o victorie pentru sănătatea poporului.

Nepreţuită este însă şi libertatea. Deşi în ultimii 200 de ani speranţa de viaţă în Europa s-a dublat, vocea activiştilor pentru protecţia sănătăţii se aude din ce în ce mai tare. Unele legi, precum obligativitatea centurii de siguranţă pentru şoferi, s-au dovedit într-adevăr eficiente, salvând multe vieţi. Alte decizii, spre exemplu reacţia nervoasă a autorităţilor la gripa porcină, s-au dovedit doar inutile exagerări.

Fumatul este interzis în toată Germania, în mijloacele de transport în comun, în instituţiile statului, inclusiv în Bundestag, de la 1 septembrie 2007. Legile care interzic fumatul şi în localuri şi sediile administraţiei locale sunt de competenţa landurilor germane. Ar trebui să ne dea de gândit faptul că protecţia sănătăţii începe să se dezvolte ca un cec în alb în vederea intervenţiei statului în viaţa privată. Mâncatul sănătos şi fitness-ul au devenit un imperativ, iar pentru mulţi politicieni - o obligaţie a statului.

Protecţia sănătăţii înlocuieşte, astăzi, ceea ce era, cândva, apartenenţa la creştinătate. Atunci, cândva, se mergea la biserică. Astăzi se cultivă corpul sănătos. Păcatul nu mai este comis între cerşafuri, ci la masă. Referendumul din Bavaria privind interzicerea fumatului a fost lansat de un fel de sectă politică ecologistă care, în cazul telefoniei mobile sau al ingineriei genetice, recurge mai degrabă la argumente ezoterice decât ştiinţifice. Rezultatul plebiscitului este democratic - dar nicidecum unul liber. Libertatea înseamnă să-i permiţi minoritarului să îşi exercite plăcerile, cât timp nu face rău altora. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi