Intensificarea antisemitismului în Europa după atentatele din Franţa îngrijorează SUA şi comunitatea evreiasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O mare de oameni a asistat, mariţi, la Ierusalim la funeraliile celor patru evrei ucişi de un jihadist, săptămâna trecută, într-un magazin din Paris

Preşedinţia Statelor Unite şi-a exprimat îngrijorarea, marţi seara, faţă de o intensificare a antisemitismului în Europa şi în Franţa, după luarea de ostatici care a avut loc vineri la Paris într-un magazin cu specific evreiesc, în care au fost omorâţi patru evrei. Şi comunitatea evreiască din Europa se teme pentru viitorul ei, potrivit unui sondaj organizat de Campania Contra Antisemitismului din Marea Britanie.

"Atacul violent împotriva comunităţii evreieşti din Franţa de vineri după-amiaza (...) a fost ultimul dintr-o serie de incidente foarte îngrijorătoare în Europa şi peste tot în lume, care sunt reflexul unui val ascendent de antisemitism", a declarat şeful de Cabinet de la Casa Albă Denis McDonough.

"În numele preşedintelui Barack Obama, sunt aici pentru a afirma solidaritatea naţiunii noastre cu poporul francez şi cu comunitatea evreiască din Franţa şi in lume, pentru a condamna cu cea mai mare forţă atacurile violente de săptămâna trecută" contra săptămânalului Charlie Hebdo şi unui supermarket cu specific evreiesc din Paris, a adăugat oficialul american de rang înalt.

"Nu vom slăbi în angajamentul nostru de a combate flagelul antisemitismului", a subliniat McDonough.

El a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane adunate într-o mare sinagogă din Washington pentru a aduce un omagiu victimelor atentatelor de la Paris, cele mai sângeroase din Europa din ultimele decenii, soldate cu 17 morţi şi 20 de răniţi. Cei trei atacatori jihadişti au fost omorâţi de către poliţie.

Această reuniune, care a avut loc marţi seara într-o sinagogă din capitala federală americană şi în cadrul căreia au luat cuvântul reprezentanţi ai Guvernului, Congresului şi ambasadorul Franţei Gérard Araud, a fost organizată de către American Jewish Committee, o asociaţie a comunităţii evreieşti americane, cea mai importantă din lume după cea din Israel, cu 4,5 până la 5,7 milioane de americani evrei, potrivit unor estimări diferite.

Preşedintele Obama, secretarul de Stat John Kerry, numeroşi congresmeni şi mii de americani şi-au exprimat în ultimele zile compasiunea şi solidaritatea faţă de francezi.

Îngrijorarea Statelor Unite cu privire la o intensificare a antisemitismului în Europa, inclusiv în Franţa, nu datează de la atentatele de săptămâna trecută, iar Departamentul de Stat a subliniat-o cu regularitate, în ultimii ani, în rapoartele sale asupra libertăţii religioase şi drepturilor omului în lume.

Comunitatea evreiască din Marea Britanie se teme pentru viitorul ei în ţară şi în Europa 

 Aproape jumătate din comunitatea evreiască din Marea Britanie se teme pentru viitorul său atât în ţară, cât şi în Europa, dezvăluie o anchetă publicată miercuri, relatează AFP.

Potrivit rezultatelor acestui sondaj organizat de Campania Contra Antisemitismului (CAA) asupra unui număr de 2.230 de britanici de origine evreiască, 45% dintre persoanele sondate apreciază că nu au un viitor în Marea Britanie, iar 58% că nu au un viitor pe termen lung în Europa.

Un sfert dintre persoanele intervievate a declarat că s-a gândit să părăsească Marea Britanie în ultimii doi ani.

Ancheta a fost efectuată în perioada 23 decembrie-11 ianuarie şi acoperă luarea de ostatici de vineri, la un supermarket cu specific evreiesc din Paris, soldată cu patru morţi evrei.

"Rezultatele anchetei noastre dezvăluie o conştientizare şocantă, care are loc chiar după atrocităţile de la Paris", a declarat preşedintele CAA Gideon Falter. "Antisemitismul va creşte, iar evreii britanici se vor întreba despre locul lor în propria ţară", a adăugat el.

CAA a anunţat că 2014 a fost anul în care s-a înregistrat cel mai mare număr de incidente antisemite de când se organizează aceste sondaje, în urmă cu 30 de ani, şi că, potrivit poliţiei londoneze, actele antisemite s-au dublat în capitală în perioada noiembrie 2013-noiembrie 2014 în comparaţie cu cele 12 luni dinainte.

Un sfert dintre cei aproximativ 3.411 adulţi britanici intervievaţi în altă anchetă, de către site-ul YouGov, în contul CAA, apreciază că evreii câştigă mai mulţi bani decât ceilalţi, 17% afirmă că aceştia au prea multă putere în presă, iar 13% consideră că evreii evocă Holocaustul pentru a-şi atrage simpatia.

După luarea de ostatici de vineri, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis evreilor din Franţa că Israelul este "căminul" lor. Premierul francez Manuel Valls i-a răspuns că Franţa fără evreii din Franţa nu mai este Franţa.

Peste 2.000 de persoane, alături de oficiali israelieni şi francezi, au asistat, marţi, la Ierusalim la funeraliile a patru evrei ucişi vineri de un islamist într-un magazin cu specific evreiesc din Paris, relatează AFP.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin participă, de asemenea, la aceste funeralii, la care Franţa este reprezentată de ministrul Ségolène Royal.

"Nu putem permite ca în 2015, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, evreilor să le fie teamă să meargă pe străzile din Europa purtând kippa şi tzitzit" (ciucuri), a declarat preşedintele israelian în cadrul funeraliilor.

El a afirmat, de asemenea, că evreii din Franţa sunt bineveniţi în Israel dar că nu ar trebui să se instaleze în această ţară doar de teama atentatelor.

"Dragii mei fraţi şi surori, evrei din Franţa, sunteţi bineveniţi", a declarat Rivlin. "Dar nu puteţi să vă întoarceţi în căminul ancestral din cauza îngrijorării, a disperării, din cauza distrugerii sau temerilor faţă de terorism", a continuat el. "Vrem să alegeţi Israelul din dragoste pentru Israel", a spus preşedintele israelian. 

Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat marţi că liderii din lumea întreagă încep să înţeleagă ameninţarea reprezentată de extremismul islamist după atentatele de săptămâna trecută din Franţa. 

"Cred că cei mai mulţi înţeleg - sau cel puţin încep să înţeleagă - că terorismul exercitat de islamul extremist reprezintă o ameninţare clară şi reală pentru pace în lumea în care trăim", a declarat Netanyahu. 

La rândul său, Ségolène Royal a declarat că antisemitismul "nu îşi are locul în Franţa" şi a exprimat "hotărârea negreşită" a Guvernului francez de a lupta împotriva actelor care vizează evreii.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană