Imagini din satelit. Cum s-a format insula apărută după cutremurul din Pakistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula din Pakistan, văzută din satelit FOTO NASA

Un cutremur puternic produs pe 24 septembrie în sud-vestul Pakistanului, care a dus la moartea a cel puţin 350 de oameni şi a lăsat pe drumuri alte 100.000 de persoane, a provocat şi un moment rar de creaţie.

Oamenii de ştiinţă spun că unda intensă de şoc a deranjat sedimentele stabile şi gazele de pe fundul mării, care au reacţionat asemenea unui vulcan noroios subacvatic, aruncând nămol şi pământ la suprafaţă. 

Astfel, în urma seismului de 7,7 grade, a luat naştere o nouă insulă în Marea Arabiei, la 800 de metri în largul oraşului-port Gwadar.

În imaginile surprinse din satelit, nuanţele mai deschise de verde şi gri din apă dezvăluie zonele puţin adânci sau sedimente, potrivit NASA. Adâncimea apei din jurul noii insule este de aproximativ 15-20 de metri, potrivit geologului marin Asif Inam de la Institutul de Oceanografie din Pakistan. 

Fotografia de mai jos, furnizată de Institutul de Oceanografie, oferă un prim-plan al formei de relief despre care specialiştii au estimat că se întinde pe 75-90 de metri şi se înalţă la 15-20 de metri deasupra apei. Suprafaţa este formată dintr-un amestec de noroi, nisip fin şi rocă solidă. 

„Insula este, de fapt, doar o grămadă mare de noroi de pe fundul mării, care a fost împins în sus", a declarat Bill Barnhart, de la Institutul american de Geologie. „Nu e nevoie decât de un strat îngropat de metan sau dioxid de carbon şi fluide. Atunci când acest strat este agitat de valurile seismice (cum ar fi cele provocate de un cutremur ), gazele şi lichidele sunt împinse spre suprafaţă, luând cu ele rocă şi noroi", a explicat el. 

Inam susţine că, în acest caz, presiunea în subteran s-a acumulat de la extinderea gazelor naturale . „Pe noua insulă există o infiltrare continuă a gazului metan foarte inflamabil, printr-o serie de orificii“, spune el. 

După estimările specialiştilor, existenţa insulei va fi de scurtă durată, întrucât gazele din subteran se vor linişti, moment în care acumularea de pământ se va prăbuşi în apă. În plus, valurile, furtunile şi acţiunea mareelor din Marea Arabiei vor spăla, de asemenea, argila moale. Barnhart spune că astfel de insule rezistă, de obicei, de la câteva luni la un an înainte de a se scufunda.

Citeşte şi:

Primele imagini cu insula apărută în Marea Arabiei, după cutremurul de 7,7 grade din Pakistan. Oamenii au fost surprinşi că aceasta emite gaze

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare