Hugo Chavez a luptat până în ultima clipă, susţine Nicolas Maduro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hugo Chavez a luptat până „în ultima clipă“ a vieţii sale şi credea că va reuşi să învingă boala, a declarat preşedintele interimar al Venezuelei Nicolas Maduro, candidat la preşedinţie, precizând totodată că îşi doreşte o anchetă cu privire la circumstanţele decesului conducătorului.

„Până în ultima secundă a vieţii sale, el a crezut că va continua să trăiască şi voia să rămână în viaţă“, a afirmat Maduro.

Vizibil emoţionat, el şi-a amintit cum a sosit pe 5 martie la spitalul militar din Caracas în care fusese internat şeful de stat pentru a discuta cu Hugo Chavez despre nişte dosare în curs. Câteva ore mai târziu, a trebuit să anunţe poporul că preşedintele murise.

„Aveam cu mine o mapă roşie în care pusesem toate dosarele în aşteptare. Credeam că vom putea discuta despre mai multe teme. Iar când am ajuns acolo cu mapa mea, fără îndoială că şi el s-a gândit la acelaşi lucru. Voia să trăiască, avea un optimism şi o încredere enormă în viaţă“, şi-a amintit Maduro, căruia Chavez i-a încredinţat puterea în perioada spitalizării sale.

Apropiaţii liderului au preferat să fie discreţi în ce priveşte boala acestuia, iar venezuelenii nu ştiu încă tipul de cancer de care preşedintele a suferit aproape doi ani. În ceea ce-l priveşte, Maduro a evitat să comenteze prea mult numeroasele zvonuri legate de starea de sănătate a preşedintelui, mai ales începând din decembrie, de când Hugo Chavez nu a mai apărut în public.

În context, Nicolas Maduro şi-a exprimat dorinţa de a deschide o anchetă asupra morţii lui Chavez. Înainte de a-i anunţa decesul, în timp ce era vicepreşedinte, el a lăsat să se înţeleagă că „duşmanii istorici“ ai ţării ar fi putut provoca şi cancerul conducătorului.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
De ce iarna sunt zilele mai scurte și ce se întâmplă după echinocțiul de toamnă: tradiții și superstiții fascinante. Ce să faci pe 22 septembrie
Polonezii își vor putea construi adăposturi antieriene fără permisiune. Proiect adoptat de Guvernul de la Varșovia
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor