Hong Kong: bătălie pentru democraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De patru zile, zeci de mii de chinezi blochează centrul financiar al Hong Kong-ului, cerând puterii comuniste de la Beijing să le permită să-şi aleagă propriii lideri, independenţi de Partidul Comunist.

Conduşi de studenţi, peste 80.000 de protestatari - după estimările activiştilor, autorităţile nu au oferit o estimare - au încercat vineri să paralizeze „inima” centrului financiar asiatic, însă mişcarea s-a lovit de un răspuns în forţă al autorităţilor. De atunci, mai multe organizaţii nonguvernamentale şi grupuri ale societăţii civile s-au alăturat mişcării de protest din centrul Hong Kong-ului, iar mii de manifestanţi au rămas nopţile pe străzi, dormind sub cerul liber sau în corturi improvizate. 

Manifestaţia, cunoscută acum sub numele „Occupy Central (referire la districtul financiar al Hong Kong-ului - n.r.) with Love and Peace/ Ocupaţi centrul cu dragoste şi pace” a continuat şi luni, în ciuda mobilizării impresionante de poliţişti pentru dispersarea mulţimii. 

„O mişcare pentru viitorul Hong Kong-ului”

Protestatarii cer guvernării comuniste de la Beijing să-i lase să-şi aleagă propriii lideri şi să nu mai impună un număr limitat de candidaţi, toţi loiali partidului, precum şi renunţarea la actualul plan de reforme în favoarea elaborării unei noi liste de priorităţi pentru Hong Kong. „Oricine iubeşte Hong Kong-ul ar trebui să ni se alăture. Această mişcare este pentru viitorul Hong Kong-ului”, a declarat magnatul media Jimmy Lai, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai guvernării comuniste de la Beijing şi care a sprijinit organizarea protestelor prin îndemnuri publicate în mai multe dintre ziarele şi revistele pe care le deţine. 

Le-am dat suficiente şanse de a pleca, inclusiv avertismente. Dar când n-au făcut asta, am fost nevoiţi să folosim forţa.  Cheung Tak-keung, director adjunct al Poliţiei din Hong Kong

Încă din prima zi, autorităţile au încercat să disperseze mulţimea prin mobilizarea de ofiţeri antirevoltă, care au acţionat cu gaze lacrimogene. Duminică, poliţiştii au arestat peste 60 de persoane – majoritatea studenţi implicaţi în organizarea mişcării –, ceea ce a dus la izbucnirea unor ciocniri violente, în care peste 40 de persoane, exclusiv protestatari, au fost rănite. 

Aparatul de cenzură şi propagandă lucrează la foc continuu

Luni însă, după ce Beijingul a fost criticat pentru răspunsul în forţă, mulţi dintre poliţişti au fost retraşi, iar numărul protestatarilor a crescut, transmit corespondenţii străini de presă. 

Aşa cum era de aşteptat, presa din China continentală nu a relatat deloc sau a relatat trunchiat despre evenimente. Aparatul de propagandă s-a pus imediat în mişcare, iar mai multe mari publicaţii au transmis că protestatarii nu fac altceva decât să „strice imaginea Hong Kong-ului” prin aceste manifestaţii „ilegale”. În plus, orice menţiune despre proteste a fost înlăturată de pe platformele chineze de socializare – în China, Facebook şi Twitter nu pot fi accesate. De duminică, nici reţeaua Instagram nu a mai funcţionat pe teritoriul Chinei. 

O ţară, două sisteme, toţi liderii – comunişti

Timp de 155, din 1842, Hong Kong-ul a fost colonie britanică – excepţie fac doar anii 1941-1945, când insula a fost ocupată de japonezi în timpul al Doilea Război Mondial. Apoi, în 1997, Hong Kong-ul s-a întors sub guvernare chineză, drept „regiune administrativă specială”, în cadrul unei formule cunoscută drept „o ţară, două sisteme”, care garanta Hong Kong-ului un grad sporit de autonomie şi libertăţi de care restul Chinei nu se bucură. 

Votul universal pentru alegerea liderilor a fost stabilit atunci drept un eventual scop final al acestei formule de autonomie. Însă Beijingul a respins luna trecută cererile ca populaţia să aleagă liber şi direct următorul lider al oraşului, conducător al guvernului regional, limitând lista candidaţilor la o mână de politicieni, toţi loiali Partidului Comunist.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."