HARTĂ Situaţia principalelor oraşe irakiene cucerite în ofensiva SIIL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irakienii au fost nevoiţi să se înroleze voluntar în forţele armate pentru a-şi apăra ţara de jihadişti

Insurgenţi sunniţi conduşi de gruparea jihadistă Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au cucerit părţi importante din teritoriul irakian de la începutul ofensivei în nordul ţării, pe 9 iunie, relatează AFP, care prezintă situaţia în principalele oraşe asupra cărora aceştia au preluat controlul.

MOSUL (350 de kilometri nord de Bagdad, capitala provinciei Ninive): al doilea cel mai important oraş din Irak a fost primul care a căzut pe mâna insurgenţilor sunniţi, pe 10 iunie, provocând exodul a sute de mii de persoane dintre cei aproximativ două milioane de locuitori.

TIKRIT (160 sw kilometri nord de Bagdad, capitala provinciei Salaheddine): oraşul natal al fostului dictator Saddam Hussein a ajuns pe 11 iunie pe mâna insurgenţilor, care au eliberat mii de deţinuţi. Aceasta a fost a doua capitală de provincie cucerită de către insurgenţi, după Mosul.

BAAQUBA (60 de kilometri nord de Bagdad, capitala provinciei Dilaya): insurgenţii au preluat temporar controlul asupra a trei cartiere din acest oraş multiconfesional, însă armata a reuşit să respingă asaltul, la 17 iunie. În timpul confruntărilor au fost ucişi 44 de deţinuţi, într-un atac comis de insurgenţi asupra unui post de poliţie, fără să se stabilească în mod clar care parte este vinovată de uciderea acestor persoane.

BAIJI (200 de kilometri nord de Bagdad): după 24 de ore de confruntări armate violente cu insurgenţi, care au reuşit să pătrundă în principala rafinărie de petrol din Irak, armata a preluat controlul total asupra acestui complex joi. Însă episodul a avut repercusiuni asupra pieţelor petroliere, care urmăresc îndeaproape ofensiva şi posibilul impact asupra exporturilor irakiene de ţiţei.

KIRKUK (240 de kilometri nord de Bagdad, capitala provinciei cu acelaşi nume): oraşul a trecut din mâna unei tabere în mâna celeilalte în cursul ofensivei, forţele regiunii irakiene autonome Kurdistan profitând de retragerea armatei din calea insurgenţilor pentru a prelua controlul asupra oraşului. 

Kirkuk se află în centrul teritoriului revendicat de către kurzi, care vor să-l încorporeze în regiunea autonomă, ceea ce Bagdadul refuză.

SAMARRA (110 kilometri nord de Bagdad): armata a respins asaltul insurgenţilor asupra oraşului şi a trimis trupe suplimentare, intenţionând să-l utilizeze ca bază în spatele frontului pentru operaţiuni prin care vizează să reia controlul asupra unor regiuni situate mai la nord.

În Samarra, un oraş cu o populaţie majoritar sunnită, se află unul dintre cele mai importante locuri sfinte şiite, Mausoleul imamilor Ali al-Hadi şi Hassan al-Askari, a cărui distrugere parţială, într-un atentat comis în 2006, a declanşat un conflict sângeros între sunniţi şi şiiţi.

Pe de altă parte, atmosfera este tensionată la BAGDAD, în pofida faptului că militanţii nu au putut să atingă capitala. Forţele de securitate sunt puternic prezente în oraş, iar miliţii şiite operează în mod deschis. Unităţi antiteroriste au fost mobilizate recent în vestul capitalei, din cauza unor temeri faţă de existanţa unor "celule teroriste adormite". Restricţiile de circulaţie, aflate în vigoare în capitală dinaintea ofensivei, au fost prelungite în anumite zone.

Harta Irak interactivă

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%