Hamas are nevoie de două, trei zile pentru a răspunde propunerii de pace a lui Trump, potrivit unei surse. Ce modificări ar cere gruparea

0
Publicat:

Oficialii Hamas doresc modificarea unor clauze din planul de pace propus de  președintele american Donald Trump, inclusiv cea privind dezarmarea, a declarat pentru AFP o sursă palestiniană apropiată conducerii grupării teroriste.

Negociatorii Hamas au purtat discuții marți cu oficiali turci, egipteni și qatarezi la Doha, a declarat această sursă, care a solicitat anonimatul pentru a discuta chestiuni sensibile.

 Aceasta a transmis că gruparea are nevoie de „cel mult două sau trei zile” pentru a veni cu un răspuns.

„Hamas dorește amendarea unor clauze, cum ar fi cea privind dezarmarea și expulzarea Hamas și a cadrelor facțiunilor”, a dezvăluit sursa palestiniană.

Liderii Hamas cer, de asemenea, „garanții internaționale privind o retragere completă a Israelului din Fâșia Gaza”, precum și garanții că nu vor avea loc tentative de asasinat în interiorul sau în afara teritoriului.

Sursa spune că Hamas a fost, de asemenea, în contact cu „alte partide regionale și arabe”, fără a oferi detalii.

O altă sursă familiarizată cu negocierile a declarat pentru AFP că grupul palestinian are păreri împărțite în privința planului lui Trump.

„Până acum, există două puncte de vedere în cadrul Hamas: prima susține aprobarea necondiționată, întrucât important este să se convină asupra unui armistițiu garantat de Trump, cu condiția ca mediatorii să garanteze implementarea planului de către Israel”, spune sursa, solicitând și anonimatul.

Însă alții au „mari rezerve cu privire la clauze importante”, adaugă sursa. „Ei resping dezarmarea și mutarea oricărui cetățean palestinian din Gaza”.

„Aceștia susțin un acord condiționat cu clarificări care iau în considerare cerințele Hamas și ale facțiunilor mișcării de rezistență, astfel încât ocuparea Fâșiei Gaza să nu fie legitimată în timp ce rezistența este incriminată”, spune sursa. „Unele facțiuni resping planul, dar discuțiile sunt în curs de desfășurare și lucrurile vor deveni mai clare în curând.”

SUA au acordat Hamas un termen de 72 de ore

Marţi, preşedintele Trump a acordat Hamas un termen de „trei sau patru zile” pentru a răspunde planului său de pace, anunțat luni, şi care beneficiază de sprijinul prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu, avertizând că, dacă nu o va face, „va fi un final trist”.

Propunerea prevede un armistiţiu imediat în Fâşia Gaza, retragerea treptată a armatei israeliene, eliberarea completă a ostaticilor în schimbul eliberării a sute de deţinuţi palestinieni şi trimiterea de ajutor umanitar locuitorilor din enclava palestiniană prin intermediul ONU.

De asemenea, prevede dezarmarea totală a Hamas, care ar urma să fie exclusă de la guvernarea Fâşiei Gaza, şi înfiinţarea unui guvern de tranziţie format din tehnocraţi palestinieni şi experţi internaţionali, supervizat de „Consiliul Păcii”.

Planul, care oferă imunitate şi graţiere pentru liderii şi membrii Hamas, a fost susţinut de numeroase ţări arabe, islamice şi europene. Totuși, prim-ministrul din Qatar, Mohamed bin Abdulrahman, a precizat că unele dintre punctele acestuia, cum ar fi cel legat de retragerea trupelor israeliene, „necesită clarificări”.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!