Guvernul indian a blocat finanţările din străinătate pentru Misionarele Carităţii, organizaţie înfiinţată de Maica Tereza. Atacuri de Crăciun împotriva bisericilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maica Tereza FOTO Profimedia

Guvernul indian a refuzat să reînnoiască permisiunea de finanţare din străinătate pentru Misionarele Carităţii (MoC), o congregaţie catolică fondată de Maica Tereza în 1950, informează Reuters.

Guvernul condus de premierul Narendra Modi a refuzat sâmbătă să autorizeze finanţarea din străinătate pentru MoC după ce ar fi primit „opinii contrare”.

Potrivit premierului statului Bengalul de Vest, Mamata Banerjee, conturile MoC au fost blocate în ziua de Crăciun. La rândul ei, MoC şi-a notificat centrele subordonate să nu folosească niciun cont pentru contribuţiile din străinătate până la soluţionarea problemei.

Ministerul indian de Interne neagă informaţiile furnizate de Banerjee, precizând că restricţiile vizează doar conturile folosite de MoC pentru contribuţiile din străinătate.

Însă programele pentru săraci ale acestei organizaţii înfiinţate de Maica Tereza depind în mare parte de fondurile din afara Indiei, notează Reuters.

„Cei 22.000 de pacienţi şi angajaţi ai lor au rămas fără alimente şi medicamente. Deşi legea este mai presus de orice, eforturile umanitare nu trebuie compromise”, a declarat Mamata Banerjee, o opozantă a Guvernului Modi.

Vicarul general al Arhidiocezei Calcutta, Dominic Gomes, a denunţat blocarea conturilor, afirmând că a fost „un cadou crud de Crăciun pentru cei mai săraci dintre săraci”

Această măsură a venit pe fondul unor atacuri duse de „justiţiari” hinduşi împotriva minorităţii creştine. Grupuri de „justiţiari” hinduşi au perturbat liturghia de Crăciun în mai multe locuri din India, inclusiv în state conduse de partidul lui Narendra Modi. Potrivit ziarului The Hindu, o statuie în mărime naturală a lui Isus la Ambala, în statul Haryana, guvernat de partidul naţionalist al lui Modi, Bharatiya Janata (BJP), a fost vandalizată săptămâna trecută. În plus, extremişti hinduşi au ars o efigie a lui Moş Crăciun şi au scandat sloganuri împotriva Crăciunului în faţa unei biserici din Varanasi, circumscripţia electorală a premierului Indiei şi cel mai sacru oraş pentru hinduşi.

Aceste atacuri survin pe fondul consolidării extremei drepte hinduse cu aprobarea tacită a lui Modi sub pretextul împiedicării prozelitismului.

Elias Vaz, vicepreşedinte Uniunii Catolice din Întreaga Indie, a condamnat atacurile recente. „Forţa Indiei vine din diversitatea sa, iar cei care au făcut asta de Crăciun sunt adevăraţii anti-naţionali”, a declarat el.

Creştinii reprezintă 2,3% din populaţia de 1,4 de miliarde a Indiei, unde majoritatea covârşitoare (80%) este hindusă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură