Guvernul afgan le propune talibanilor o împărţire a puterii: În ce condiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele afgan Ashraf Ghani FOTO EPA-EFE

Negociatori guvernamentali afgani le-au propus talibanilor un acord cu privire la o împărţire a puterii în Afganistan, cu condiţia ca insugenţii să pună capăt violenţelor în această ţară, relatează AFP.

Talibanii avansează fulgerător pe teren, de luna trecută, în paralel cu retragerea trupelor americane.

După ce au cucerit joi oraşul strategic Ghazni, situat la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, negociatori afgani s-au decis să treacă la o nouă etapă în negocierile de la Doha, care se află într-un punct mort.

„Da, Guvernul a prezentat o propunere Qatarului, în calitate de mediator. Propunerea le permite talibanilor să împartă puterea, în schimbul unei încetări a violenţei în ţară”, a declarat joi AFP o sursă din cadrul Guvernului afgan care participă la negocieri în Qatar.

Situaţia militară este tot mai volatilă, după ce talibanii au cucerit joi sedii ale poliţiei în Herat.

Heratul, un oraş cu 430.000 de locuitori, este al treilea cel mai important oraş din Afganistan, după Kabul şi Kandahar.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a respins mereu, până acum, îndemnuri la formarea unui guvern interimar - neales -, din care să facă parte şi talibani.

Însă răzgândirea sa riscă să fie tardivă, având în vedere că insurgenţii nu au dat niciun semn, de la deschiderea negocierilor de pace în Qatar, în septembrie 2020, că ar fi pregătiţi de acest compromis.

Germania - unul dintre principalii donatori ai Afganistanului - a avertizat joi că nu va mai plăti ”un cent” de ajutoare în vederea dezvoltării, în cazul în care talibanii preiau controlul asupra Afganistanului.

Din cauza confruntărilor armate, mai multe ţări, între care Franţa şi Germania, şi-au suspendat expulzarea migranţilor afgani către Afganistan.

Talibanii au lansat, la începutul lui mai, o ofensivă împotriva trupelor afgane, profitând de lansarea retragerii forţelor străine.

Privată de susţinerea aeriană americană, crucială, armata afgană abia le ţine piept insurgenţilor.

Talibanii au înaintat înr-un ritm susţinut în ultimele zile şi au preluat controlul asupra unei bune părţi a nordului Afganistanului - o regiune care le-a scăpat întotdeauna.

Insurgenţii au preluat până în prezent controlul asupra a zece dintre cele 34 de capitale provinciale.

Această înaintare ameninţă Kabulul.

Talibanii se apropie de capitală şi dinspre sud, după ce au cucerit Ghazni, un oraş important pe axa majoră care leagă Kabulul de Kandahar, al doilea cel mai important oraş afgan. Cucerirea acestui oraş le permite să întrerupă liniile aprovizionării terestre a armatei către sud.

Retragerea forţelor internaţionale urmează să se încheie la 31 august, la 20 de ani de la lansarea intervenţiei militare, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”