Fratele preşedintelui Obama candidează pentru un post de guvernator în Kenya. Acesta promite că provincia lui „va fi în linie directă cu Casa Albă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malik Obama a trăit o perioadă în Statele Unite FOTO AFP

Malik Obama, fratele vitreg al preşedintelui american, a anunţat că va candida pntru postul de guvernator al provinciei kenyene Siaya, informează Bloomberg. AFP îl acuză pe Malik că se foloseşte de numele său de familie în campania electorală.

Potrivit AFP, Malik a promis că, dacă va fi ales în funcţie la alegerile din 4 martie, departamentul Siaya va fi „în linie directă cu Casa Albă”. „Datorită numelui meu de familie, am contactele pentru a contribui la dezvoltarea Siaya", dă asigurări Malik Obama, în vârstă de 54 de ani, care a trăit o vreme t în Statele Unite. Siaya este un departament de aproximativ 800.000 de locuitori din apropierea lacului Victoria, unde se află Kogelo, satul natal al familiei Obama.

„Când mă uit la succesul pe care fratele meu l-a avut în America, cred că mi-aş lăsa poporul să cadă dacă nu aş merge pe urmele sale (...) devenind un conducător devotat, onest şi silitor", a explicat el pentru AFP de la casa familiei Obama din Kogelo.

"Ora mea a venit. Vreau să-l fac pe fratele meu mândru (...) de mine. Visele tatălui nostru se vor realiza şi sper că, oriunde ar fi, el se uită la noi cu mândrie", adaugă Malik Obama.

El nu este singurul care se foloseşte de numele de familie în campania electorală din Siyaya. Favoritul scrutinului, Oburu Odinga, este fratele mai mic al lui Raila Odinga, premierul Kenyei şi liderul comunităţii luo din care provine familia Obama.

Kenyenii sunt chemaţi la urne în 4 martie, pentru a alege un parlament şi un preşedinte nou, notează France24.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani