Franța a exprimat îngrijorări cu privire la atacurile Israelului asupra taberei de la Jabaliya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franța s-a declarat „profund îngrijorată de bilanţul foarte mare de victime ale atacurilor Israelului asupra taberei de refugiaţi palestinieni de la Jabaliya aflată în nordul Fâşiei Gaza, sublinind că „protecţia populaţiilor civile este o obligaţie a dreptului internaţional care se impune tuturor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Război Israel FOTO: Profimedia (Arhivă)

„Franţa este profund îngrijorată de bilanţul foarte mare asupra populaţiei civile palestiniene al loviturilor israeliene împotriva taberei Jabaliya şi îşi exprimă compasiunea pentru victime”, a transmis diplomaţia franceză într-un comunicat de presă.

Franța „îşi reiterează apelul pentru un armistiţiu umanitar imediat, astfel încât ajutorul să poată ajunge la cei care au nevoie de el într-un mod durabil, sigur şi suficient, adaugă Quai d'Orsay.

Forțele israeliene au bombardat tabăra de refugiați palestinieni de la Jabaliya de două ori, marţi şi miercuri, ucigând de fiecare dată numeroși civili şi provocând pierderi materiale semnificative, potrivit Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi