FP-România: Puterile asiatice se bat pe Lună
0Ambiţiosul program spaţial al Chinei a împins India şi Japonia să-şi accelereze propriile misiuni de cunoaştere şi ocupare a spaţiului.
În timp ce SUA, Rusia sau UE au găsit forme de cooperare spaţială, China şi India sau Japonia continuă în spaţiu foarte pământeasca lor competiţie pentru dominaţie şi reputaţie. Proba de onoare este atingerea Lunii.
Cursa spaţială dintre URSS şi SUA era urmărită în anii ’50 – ’60 cu sufletul la gură de cetăţenii celor două superputeri, ca şi în sateliţii lor. Chiar nu mai e uimitor că o sondă indiană cartografiază cu acurateţe Luna? Iar asta după ce taikonauţi chinezi au ieşit în spaţiul extraterestru!
Spaţiul vital
În cel mai spectaculos mod, Rusia şi SUA îşi cultivă recenta colaborare spaţială indiferent de asperităţile relaţiei lor de pe Pământ. Cooperarea a început imediat după implozia URSS, când Washingtonul a sprijinit cu bani menţinerea pe linia de plutire a programului spaţial rusesc: grija nu era atât de a-l feri de paragină, cât de a evita racordarea experţilor ruşi la ambiţiile militare ale vreunui stat ostil Americii.
Acum însă agenţia spaţială americană face ea însăşi mari eforturi pentru a-şi menţine în serviciu vechile navete, din seria Columbia. Din 2010, vehiculele americane datând din 1981 vor rămâne la sol. Iar noua flotă spaţială Constellation este aşteptată abia în 2015. Între timp, pentru a-şi mai trimite oamenii şi echipamentele pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), Nasa îşi va rezervă locuri la cursele ruseşti Soyuz ca orice alt turist spaţial.
Oricum, experţi spaţiali americani trăiesc şi muncesc acum cu lunile, chiar cu anii, în “Oraşul stelelor”, situl din apropierea Moscovei unde sunt pregătiţi cosmonauţii ruşi, strict interzis oricărui străin în timpul Războiului Rece. La nivelul acestor experţi încrederea ruso-americană este solidă, iar în timpul misiunilor comune naţionalitatea nu prea încape la bord.
La rândul său, programul spaţial, ştiinţific şi comercial european se află în relaţii amiabile şi cu cel rus, şi cu cel american.
Spre deosebire, o nouă cursă în spaţiu a fost lansată în Asia. “Centrul spaţial Shriharikotra, din statul indian Andhra-Pradesh” sau “spaceportul Jiuquan, din provincia chineză Gansu” vor deveni la fel de cunoscute ca şi “Kennedy Space Center, Cape Caneveral, Florida”, “cosmodromul Baikonur din Kazahstan” sau “centrul spaţial Kourou, din Guiana franceză”.
Prima critică este că India sau China lansează sateliţi şi sonde spaţiale în timp ce sute de milioane de cetăţeni le mor de foame; dar, păstrând proporţiile demografice, acelaşi lucru se întâmplă şi în Rusia, chiar şi în America, atât la debutul cât şi la apogeul primei competiţii cosmice. “Problema nu este dacă ni-l permitem, ci dacă îl putem ignora” – explica fostul premier Atal Bihari Vajpayee efortul Indiei de a progresa în domeniul spaţial.
Sateliţi low-cost
Creată în urmă cu 35 de ani, India Space Research Organization (ISRO) are astăzi 16.000 de angajaţi, iar în jurul sediului său a crescut oraşul tehnologic Bengalore. Cu un buget anual de numai un miliard de dolari - faţă de cele 17 miliarde ale Nasa -, ISRO îşi atinge repede toate obiectivele. Plasaţi pe orbită cu rachete indigene, India are astăzi 11 sateliţi operaţionali, cea mai mare constelaţie naţională din Asia-Pacific – o altă dovadă a emergenţei noii puteri asiatice.
Dincolo de stimularea mândriei naţionale, la un dolar investit ISRO scoate doi. Cu şapte sateliţi de producţie autohtonă capabili să transmită imagini cu o rezoluţie de 5 m, India deţine o treime din piaţa mondială de gen. Iar noua serie Cartosat poate identifica, de la o înălţime de 600 km, orice automobil din ţară sau soldaţi de prin vecini.
După doar 26 de lansări faţă de sutele occidentale, India a reuşit în aprilie superperformanţa inginerească de a plasa pe orbită zece sateliţi cu o singură rachetă. Cu o reputaţie de calitate bună la preţ mic, India a lansat deja sateliţi şi pentru Argentina, Italia sau Israel. Piaţa lansărilor de sateliţi geostaţionari, care se ridică la 140 miliarde de dolari, era împărţită până acum doar de SUA, Rusia, Franţa, Japonia şi China.
Atracţia Lunii
Ultima performanţă a ISRO este sonda spaţială Chandrayaan -1, care tocmai a părăsit orbita circumterestră pentru a gravita timp de doi ani în jurul satelitului natural al Pământului. Pentru numai 80 milioane dolari, misiunea indiană va realiza un atlas 3D al suprafeţei lunare şi va cartografia distribuţia diferitelor minerale şi elemente chimice pe Lună – între care Heliul-3, un izotop rar pe Pământ, foarte util viitoarei industrii energetice terestre pe bază de fuziune nucleară.
Culmea misiunii va fi aselenizarea unui modul de 30 kg, pentru analiza rarefiatei atmosfere lunare. Ar urma, în 2011, aselenizarea unui robot, ulterior poate şi a unui indian, prin anii 2020.
Cursa spaţială ruso-americană a început în 1957 prin lansarea satelitului sovietic Sputnik 1. Imediat a fost luată drept ţintă Luna. Primii au atins-o tot ruşii, cu misiunile Luna-1 şi mai ales Luna–2, care a atins-o efectiv. JFK le-a cerut atunci şefilor Nasa ca primul pământean care va pune piciorul pe Lună să fie un american, pentru a dovedi, totuşi, supremaţia tehnologică a SUA.
Ceea ce s-a întâmplat în 1969, când Neil Armstrong a făcut “un pas mic pentru om, unul mare pentru omenire”. În 2003, agenţia spaţială europeană a lansat spre Lună modulul de cercetare Smart-1, ca prim pas spre “un sat robotic cu participare internaţională” – vis de colaborare tipic european. Şi Nasa plănuieşte o revenire, dar data acesteia depinde de finalizarea noii generaţii de navete americane, din seria Constellation.
Cel mai ferm este Beijingul, care ar putea pune următorul om pe Lună imediat după 2020. În 2003, China devenea primul stat asiatic care trimitea cu tehnologii proprii un om în spaţiu (Yang Liwei) – e drept că un expert american de origine chineză tocmai a fost găsit vinovat de vânzarea unor secrete spaţiale ale SUA către China.
Anul trecut, China a lansat şi prima sa misiune lunară, iar în septembrie anul acesta un astronaut chinez a ieşit în afara vehiculului orbital - şi încă într-un costum made in China. Următoarele etape ale programului chinez sunt andocarea unor module pentru crearea unui mic laborator spaţial, din 2010, apoi asamblarea unei staţii orbitale complexe independente!
Războiul stelelor Asiei
Misiunea lunară chineză a fost lansată la o lună după ce sonda niponă automată Kabuya descinsese deja pe Lună. La rândul său, Coreea de Sud a investit peste 500 milioane de dolari într-un centru spaţial şi mizează să devină a noua ţară capabilă să lanseze sateliţi.
Programele spaţiale asiatice vizează cote din afacerea lansării de sateliţi, dar sunt şi panaşe ale staturii internaţionale asigurate de dezvoltarea economică. Desigur, au avut dintotdeauna şi o dimensiune militară - de spionaj sau atac/ apărare. De unde şi acerba competiţie regională.
Anul trecut, China s-a dovedit a treia putere capabilă de doborârea unui satelit, după Rusia şi SUA. La rândul său, Beijingul şi-a exprimat îngrijorarea că recentul acord între agenţiile spaţiale indiană şi japoneză ar fi mai puţin dedicat oficialei cooperări în managementul dezastrelor, cât ghidat de SUA împotriva Chinei.
Tokyo vizează trimiterea unui japonez pe Lună în 2020, dar până atunci a modificat Constituţia pacifistă, care îi interzicea folosirea militară a spaţiului, cu ochii la testele balistice nord-coreene şi progresele spaţiale chineze. Ofensiva spaţială a Chinei impune şi Indiei nu doar dezvoltarea de aplicaţii spaţiale benefice vieţii pe Pământ, ci şi a unora de război al stelelor.
Chinezul zburător
- Primii oameni care au ieşit în spaţiul extraterestru au fost rusul Alexei Leonov şi americanul Edward White, ambii în 1965. Ultimul este chinezul Zhai Zhigang, în urmă cu două luni.
- Între timp, performanţa a mai fost realizată de 99 de americani, 21 de ruşi, patru canadieni, trei suedezi, doi germani şi câte un francez şi un japonez. Performanţa Chinei este însă de a fi devenit a treia putere spaţială care îşi permite tehnologic manevre umane în afara Pământului.
Pentru detalii pe aceste subiecte, cititi si:
The Moscow Times: 2011 - My Space Odyssey
My formal residence is New York, but I am about to spend most of the next five months in Russia, training to be a cosmonaut in Star City, just outside Moscow.
BBC: A space of one's own
When European astronaut Frank De Winne reaches the International Space Station next year, he can look forward to something rarely afforded to travellers in space - a bit of privacy.
IHT: U.S. to rely on Russia for manned spaceflight
Yet these days, Star City is the place for America's hard-won orbital partnership with Russia, where astronauts train to fly aboard Soyuz spacecraft. And in two years, according to the Bush administration's plans, Star City will be the only place for sending astronauts from any nation to the International Space Station.
Gulf Times: International Space Station 10 tomorrow
The International Space Station, one of the most ambitious space projects ever and a key launching board for exploration of the solar system, including Mars and beyond, turns 10 years old tomorrow.
Al-Jazzeera: Asia's race for space
China is not the only Asian nation investing heavily in space - Japan, India and South Korea also all operate ambitious space programmes with plans for a range of manned and unmanned missions.
IHT.com: Why China wants to win
For the Chinese, it is not just about boasting rights. Being the first in Asia to send a man to the moon goes to the heart of Beijing's search for power and security.
BBC: India's growing strides in space
Less well known is that in a nation where more than 300 million people live on less than $1 a day, it is also a real force to reckon with when it comes to top class rocket and satellite technology.