FOTO VIDEO Proteste în Canada faţă de vizita Prinţului William şi a lui Kate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi manifestanţi antimonarhie s-au strâns în faţa unui spital de copii din Montreal, unde au protestat faţă de vizita Prinţului William şi a soţiei sale, Kate, sâmbătă, în a opta zi a turneului lor în Canada.

Unii dintre protestatari au scandat "Paraziţii", sperând să trimită un mesaj că monarhia este învechită.

Nu avem nimic cu William şi Kate, pur şi simplu vrem ca monarhia să nu mai conducă ţara noastră, a explicat unul dintre manifestanţi, Sophie Turcot.

Montrealul se află în provincia Quebec, francofonă, unde o proporţie importantă din populaţie contestă monarhia britanică.

Anterior, cuplul regal s-a întâlnit cu veterani ai războiului din Afganistan şi ai diverselor misiuni pentru menţinerea păcii în care a fost implicată Canada, dar şi ai celui de al Doilea Război Mondial şi ai războiului din Coreea.

În timp ce discuta cu persoanele prezente în sală, Catherine i-ar fi spus unui fost soldat din vestul ţării că abia aşteaptă să îşi vadă soţul în cizme de cowboy, în cursul vizitei la Alberta de săptămâna viitoare.

William şi Catherine au plantat, sâmbătă, şi un copac, asemeni altor membri ai familiei regale britanice care au vizitat Canada în trecut.

Turneul este prima vizită internaţională a prinţului William şi soţiei sale, Kate, după nuntă.

Prinţul şi ducesa de Cambridge, îmbrăcaţi în haine albe de bucătar personalizate, au participat şi la o demonstraţie în bucătăria unei şcoli din Montreal.

foto: Reuters

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea