FOTO Insula toxică pe care locuitorii, dotaţi mereu cu măşti de gaze, sunt plătiţi de guvern să trăiască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO atlasobscura.com

Clădiri distruse de lavă, străzi scăldate în acid sulfuric şi zone abandonate. Acesta este peisajul dezolant, post-apocaliptic chiar, pe care îl văd zi de zi rezidenţii insulei Miyake prin intermediul măştilor de gaz, pe care trebuie să le poarte din cauza nivelului mare de gaz toxic din atmosferă.

Muntele Oyama de pe insula vulcanică Miyake, aflată la aproximativ 180 de kilometri sud de Tokyo, a erupt de mai multe ori în ultimul secol. În 1940, lava a omorât 11 persoane, iar vulcanul, extrem de activ, a mai erupt în 1962 şi 1983. În iulie 2000, o nouă serie de erupţii au început, iar în două luni autorităţile nipone au evacuat întreaga insulă din cauza nivelului extrem de ridicat al gazelor toxice. Au urmat mii de cutremure de magnitudini variabile.

Din cauza emanaţiilor de sulf, zborurile în zonă au fost oprite timp de opt ani.

În februarie 2005, după ce Miyake a fost nelocuită timp de mai bine de patru ani, autorităţile japoneze au permis oamenilor să se întoarcă pe insulă. Mai mult, i-au plătit ca să facă parte dintr-un experiment. Astfel, guvernul nipon oferă fiecărui locuitor al insulei o sumă de bani anuală drept răsplată. Oamenii de ştiinţă sunt interesaţi de efectele pe care le are expunerea constantă la gaze sulfurice.


Doar o parte a insulei e locuită, restul fiind abandonată. În partea nelocuită au acces doar cercetătorii care studiază emisiile de gaze.

În cealaltă parte trăiesc peste 2.800 de oameni, care sunt obligaţi să poarte mereu cu ei măşti de gaze în caz că sună alarma.

Deşi este greu de crezut, insula este vizitată de turişti din toată lumea, care sunt obligaţi să poarte măşti de gaze, pe care le pot găsi la magazinele pentru turişti, odată ce păşesc pe Miyake, scrie atlasobscura.com.

Pe insulă locuiesc mai multe specii rare de păsări şi animale.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”