Armata Venezuelei a ajuns pe mâna unei femei pentru prima dată în istoria ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Melendez FOTO AFP
Carmen Melendez FOTO AFP

Vineri, preşedintele venezuelean a numit în fruntea Ministerului Apărării, pentru prima dată în istoria ţării, o femeie. Carmen Melendez, o apropiată a fostului preşedinte Hugo Chavez, a fost ridicată la rangul de amiral şef, informează „La Verdad”.

„Am decis să numesc în fruntea Ministerului Apărării, pentru prima dată în istorie, o femeie şi să o promovez la rangul de amiral şef. Este vorba de Carmen Melendez, un soldat al patriei”, a declarat Maduro în timpul unei ceremonii televizate şi desfăşurate la Muzeul Revoluţiei din Caracas, acolo unde au fost depuse rămăşiţele pământeşti ale iubitului conducător Hugo Chavez.

Carmen Melendez (51 de ani), care s-a înrolat în armată în 1979, atunci când li s-a dat voie femeilor să meargă la oaste, este prima femeie care atinge apogeul ierarhiei militare din istoria Venezuelei.

Melendez, care până vineri a fost ministru al Biroului Prezidenţial, responsabilă cu gestiunea Guvernului, îl înlocuieşte în fruntea ministerului Apărării pe Diego Morelo, care a deţinut acest post din octombrie anul trecut.

În urmă cu un an, Melendez a devenit prima femeie amiral din istoria ţării sud-americane.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite